Doi turişti surprinşi, joi seară, de o avalanşă în masivul Făgăraş, la o altitudine de circa 2.300 m, au fost recuperați de salvamontiști. Una dintre victime are fracturi la picioare.

SalvamontFoto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

UPDATE 01.05: DSU a transmis că, în aceste momente, salvatorii montani coboară cu cele două persoane accidentate spre cabana Negoiu, unde vor înnopta, urmând ca mâine dimineață, turiștii surprinși în această seară de avalanșă să fie transportați la bază. Cele două persoane sunt conștiente.

Facem precizarea că din cauză vizibilității extrem de reduse, drumul către cabană se realizează în condiții dificile, de noapte.

Conform primelor date, unul dintre turişti a suferit leziuni traumatice la picioare, iar celălalt a reuşit să iasă din avalanşă, fără a acuza dureri sau traumatisme vizibile.

Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii Salvamont pe pagina de Facebook, salvamontiştii din Sibiu desfăşoară o acţiune pentru salvarea unei persoane surprinsă de avalanşă în zona Serbota, masivul Făgăraş.

"Din primele informaţii victima prezintă fracturi la membrele inferioare. Intervenţia este deosebit de dificilă, strat mare de zăpadă, temperaturi scăzute, timp de noapte, căi de acces dificile şi se estimează că acţiunea de salvare va dura cel puţin 10 ore", au arătat aceştia.

DSU precizează că, date fiind condiţiile de noapte şi zona muntoasă periculoasă, o misiune de intervenţie cu un elicopter SMURD dotat cu troliu nu s-ar fi putut realiza în condiţii de siguranţă pentru că ar fi pus în pericol întregul echipaj de la bord. De aceea, o echipă de salvatori montani din cadrul Salvamont Sibiu a plecat pe cale terestră spre locul incidentului.

În funcţie de condiţiile meteo şi de starea celor două persoane, după o evaluare a echipei de salvatori montani, se va decide dacă aceştia vor fi transportaţi la baza muntelui sau dacă se va rămâne la cabana Negoiu, aflată în apropiere, până dimineaţă.

Din echipa de prim răspuns fac parte şapte salvamontişti, care sunt urmaţi de o altă echipă de sprijin, formată din cinci salvatori.

Sursa citată menţionează că traseele turistice superioare cabanelor de pe versantul nordic al munţilor Făgăraşului sunt declarate închise, din cauza riscului de avalanşă.

"Şeful DSU a luat legătura cu unul dintre cei doi turişti accidentaţi în urma avalanşei şi i-a asigurat că echipa de salvatori montani se îndreaptă către ei, fiind pregătiţi pentru a le acorda primul ajutor şi a-i transporta într-o zonă de siguranţă", a transmis DSU, care a precizat că ambii turişti sunt conştienţi.