Sari direct la conținut

Sistem performant de monitorizare a clădirii Parlamentului sau dărâmarea gardului? Ipotezele luate în calcul

HotNews.ro
Protest AUR la Parlament 5, Foto: AGERPRES
Protest AUR la Parlament 5, Foto: AGERPRES

Ministrul de Interne, Lucian Bode, invocă necesitatea unui sistem performant de monitorizare a gardului din jurul Parlamentului, dar nu exclude nici dărâmarea acestuia, subliniind că doar clădirea constituie un obiectiv de securitate. Reamintim că la finalul anului trecut sute de protestatari AUR au sărit gardul Parlamentului și au reușit să ajungă la ușile clădirii, iar câteva zile mai târziu un irlandez băut a reușit să intre în Parlament după ce a sărit gardul și a spart apoi un geam al clădirii.

Întrebat, miercuri, la finalul ședinței de guvern, dacă există concluzii privind modul de intervenție a jandarmilor în timpul protestului AUR din decembrie de la Parlament, Lucian Bode a spus că verificările Corpului de control nu vor mai dura „foarte mult”.

  • „Cel puţin o măsură o anticipez, şi anume aceea de a avea discuţii cât se poate de serioase cu beneficiarul, cu Parlamentul, cu privire la modul în care organizăm paza acestui obiectiv. Noi avem şapte puncte de acces păzite de jandarmi.
  • Doar acele puncte de acces sunt păzite de jandarmi, nu gardul dintre puncte.
  • În consecinţă, dacă un beţiv ca şi cel din Irlanda sare gardul printre cele două puncte – acum, iertaţi-mă – trebuie să vedem ce sistem de monitorizare avem acolo şi dacă este unul performant sau nu şi înţeleg că şi beneficiarii îşi fac propria evaluare şi vor lua o astfel de decizie, de a investi într-un sistem de monitorizare performant”, a spus ministrul.

El a adus în discuţie varianta dărâmării gardurilor, spunând că doar clădirea Parlamentului constituie obiectiv de securitate:

  • „De ce nu, putem să şi revenim la o iniţiativă mai veche a unui fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, care spunea să dărâmăm acele garduri şi să facem zonă de promenadă între gard şi clădirea Parlamentului.
  • Practic, vorbim de obiectiv de securitate clădirea Parlamentului, nu de curtea interioară. Rămâne să discutăm şi cu beneficiarul aceste aspecte, care ţin de modul în care păzim noi cele şapte puncte de intrare în curtea Parlamentului”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro