Senatoarea Diana Șoșoacă a fost amendată cu 5.000 de lei de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în timp ce Mihail Neamțu a primit avertisment pentru declarații discriminatorii la adresa secretarului de stat Raed Arafat. "Nu știu cum domnul Raed Arafat și-a luat examenul de cetățenie”, "Trădătorii nu au ce căuta în România” - sunt două dintre declarațiile pentru care a fost sancționată Șoșoacă.

Potrivit CNCD, Colegiul director a decis amendarea senatoarei cu 5.000 de lei, pentru următoarele declarații, care sunt considerate discriminatorii:
- "De ce nu se duce domnul Raed Arafat în țara lui de baștină”, "Vorbește despre dânsul la persoana a III-a, probabil că i se trage din limba țării sale natale”,
- "Nu știu cum domnul Raed Arafat și-a luat examenul de cetățenie”, "trădătorii nu au ce căuta în România”.
De asemenea, CNCD a decis ca Mihail Neamțu să fie sancționat cu avertisment contravențional pentru afirmațiile:
- "Vorbești română suficient de prost, încât să nu mă simt reprezentat de tine”,
- "Mă simt reprezentat ca român, de cel care vorbește corect română”, "Sper că știi limba română corect, este totuși o condiție pentru a fi român”.