Fostul preşedinte al Tribunalului Arad Ottó Szép, care s-a pensionat la finalul anului trecut, a fost numit secretar de stat în Ministerul Justiţiei, fiind propus de PSD Arad după ce s-a înscris în organizaţia judeţeană.

Sediul Ministerului JustitieiFoto: Agerpres

În luna decembrie a anului trecut, Ottó Szép a fost eliberat din funcția de președinte al Tribunalului Arad, după ce s-a pensionat.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de PSD Arad și citat de Agerpres, fostul preşedinte al Tribunalului "s-a alăturat de curând echipei PSD Arad, principalul criteriu care a stat la baza nominalizării fiind cota sa înaltă de profesionalism".

El a fost propus "pentru a reprezenta organizaţia şi Aradul în Guvernul României" de către preşedintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

Ottó Szép şi-a început cariera de judecător în luna decembrie 1996, la Judecătoria Arad, unde a fost magistrat până în anul 2004, de când şi-a continuat activitatea la Tribunalul Arad, până în decembrie 2021.

A ocupat funcţia de preşedinte al Secţiei Civile din cadrul Tribunalului Arad, în perioada 2010 - 2012, iar între anii 2013 - 2018 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Arad. Începând cu 1 iulie 2018 şi până în 23 decembrie 2021 a fost preşedinte al Tribunalului Arad.

"A fost indiscutabil unul dintre cei mai vizibili conducători al instanţei arădene, în perioada cât s-a aflat la conducerea ei a reuşit să propună şi să deruleze investiţii care au modernizat esenţial structura interioară a clădirii şi a girat implementarea la nivel local mai întâi, apoi la nivel naţional, aplicaţii IT esenţiale pentru modernizarea instanţelor din România", se arată în comunicatul transmis de PSD Arad.