Un bărbat din Serbia şi-a ucis soţia, cele două fiice în vârstă de 15 şi 19 ani, după care s-a sinucis, potrivit ştirilor din presa locală, informează dpa citată de Agerpres.

Crima a avut loc miercuri în locuinţa familiei din oraşul Sombor de la graniţa de nord a Serbiei. Făptuitorul a dat foc locuinţei cu un dispozitiv exploziv, după care s-a spânzurat de o grindă, a informat portalul de ştiri din Belgrad blic.rs.

Un număr mare de pompieri sosiţi la faţa locului au reuşit să stingă flăcările.

Potrivit relatărilor, bărbatul fusese eliberat din închisoare cu doar câteva zile în urmă, unde executase o pedeapsă pentru violenţă în familie.

Eliberarea sa a fost condiţionată de interdicţia de a pătrunde în locuinţa familiei. În pofida eforturilor legiuitorilor, violenţa împotriva femeilor şi a copiilor este o problemă serioasă în Serbia.

În cazuri extreme, femeile sunt adesea ucise de soţi sau parteneri. Experţii atribuie această situaţie condiţiilor patriarhale din această ţară balcanică, dar şi traumei colective şi perturbărilor sociale rezultate din războaiele iugoslave din anii 1991-1999.