Trei copii au bătut în Ajunul Crăciunului un om al străzii care dormea între tarabele comercianților din Piața Doina din Timișoara. Camerele de supraveghere montate în piață au înregistrat cum bărbatul, complet dezbrăcat, era fugărit și bătut, scrie Tion care notează că minorii l-au agresat de trei ori în aceeași noapte. Polițiștii timișoreni s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

om al strazii batutFoto: Captura video

Camerele de supraveghere montate în Piața Doina din Timișoara au înregistrat cum vineri spre sâmbătă

, în jurul orei 3.00, bărbatul a fost atacat cu bâtele pentru prima oară în acea noapte de copii.

Potrivit Tion, bătăușii au fugit după ce oamenii care locuiesc în zonă au intervenit pentru a-l apăra pe bărbat.

În jurul orei 4.00 însă copiii s-au întors și au început iar să dea în om, în apărarea căruia au sărit iar vecinii.

Minorii au reușit să fugă și de această dată, întorcându-se să îl bată omul străzii în jurul orei 7.00 dimineața, când a fost apărat de comercianți.

Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, are nasul rupt și a fost lovit puternic în zona superioară a corpului.

Din primele informații, acesta pare să aibă probleme psihice.

Cei care au asistat la toată scena nu îi cunosc pe copii, însă bănuiesc că cei trei locuiesc undeva în zona Căii Șagului.

Polițiștii timișeni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «lovire sau alte violențe» și se ”fac cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș pentru Tion.