Directorul general adjunct al APIA, Bogdan Dumitraşcu, a fost reţinut de DNA pentru luare de mită. El este acuzat de procurori că i-ar fi cerut unei persoane 2.000 de euro pentru a-i angaja fiica în structura centrală a instituţiei, fiind prins în flagrant când primea prima tranşă de bani.

Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

DNA a anunțat miercuri că directorul adjunct al APIA a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii de la Serviciul teritorial Constanța, pentru luare de mită.

Acuzațiile pe care i le aduce DNA

  • În 10 decembrie, Bogdan Dumitrașcu i-ar fi cerut unei persoane suma de 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în structura centrală a APIA și, ulterior, să o transfere la o agenție județeană, situație care o avantaja din punctul de vedere a domiciliului.
  • Dumitrașcu ar fi cerut banii în două tranșe - înainte și după angajare.
  • În 21 decembrie, directorul adjunct al APIA ar fi primit o primă tranșă de 5.000 de lei (echivalentul a 1.000 euro), fiind prins în flagrant.

Procurorii precizează că Dumitrașcu urmează să fie dus la Tribunalul Constanța cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Anunțul APIA după reținerea directorului adjunct

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat că Bogdan Dumitru Dumitraşcu a fost eliberat din funcţia de director general adjunct după ce pe numele său a fost deschis dosar penal:

  • "Începând cu data de 22 decembrie 2021, prin decizia Directorului General APIA nr. 2994/2021, domnul Bogdan Dumitru Dumitraşcu nu mai ocupă funcţia publică de Director General Adjunct în cadrul APIA - Aparat Central. Decizia a fost luată ca urmare a informării APIA de către organele de cercetare penală cu privire la deschiderea unui dosar penal pe numele domnului Dumitraşcu".

Bogdan Dumitrașcu Dumitru era director general adjunct al APIA din 1 septembrie 2020.

La acest moment, profilul lui Bogdan Dumitrașcu nu mai este disponibil pe site-ul APIA.