Autorităţile au anunțat marţi că peste 105.600 persoane au generat formularele digitale pentru intrarea în România, de la lansarea aplicaţiei STS. Cele mai multe persoane - peste 30.000 - au intrat în ţară prin Aeroportul Henri Coandă. Reamintim că începând de luni la intrarea în România este obligatoriu formularul PLF.

Formular PLF pentru intrarea in RomâniaFoto: DreamsTime

Conform datelor furnizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, de la lansarea aplicației https://plf.gov.ro și până în această dimineață la ora 10:00, 105.602 persoane au generat formulare digitale de intrare în România (PLF).

Cele mai multe persoane au completat formulare pentru următoarele puncte de trecere a frontierei:

  • 1. Aeroportul International „Henri Coandă” – 30.426
  • 2. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – 8.623
  • 3. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – 7.439
  • 4. Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj – 6.886
  • 5. Punctul de Trecere a Frontierei Borș – 6.840

Începând cu 20 decembrie 2021, toate persoanele care sosesc în țară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), document adoptat de18 state din Uniunea Europeană și reglementat de Guvernul României.

76% dintre persoanele care au intrat în țară în primele ore ale zilei de luni nu au avut formular de localizare PLF, obligatoriu începând de la miezul nopții de duminică spre luni, conform ministrului de Interne, Lucian Bode.

Cei care sosesc în România fără PLF au datele înregistrate la frontieră și riscă amenzi între 2.000 si 3.000 de lei dacă nu îl completează în termenul legal de 24 de ore.

VIDEO Cum se completează formularul digital PLF, obligatoriu la intrarea în România

Pașii de urmat pentru completarea formularului de localizare a pasagerilor (PLF):

  • Vă autentificați pe baza unei adrese de e-mail și apăsați butonul ”Autentificare”. Dacă e-mailul este valid, veți fi informat că s-a trimis un link.
  • Verificați e-mailul, accesați link-ul primit și veți fi redirecționat în aplicația de completare a formularului
  • Accesați butonul verde ”Formular nou” din partea dreapta-sus a ecranului
  • Selectați secțiunea CNP dacă dețineți o carte de identitate din România sau opțiunea Pașaport/Act de Identitate dacă prezentați alt document la trecerea frontierei
  • Completați câmpurile obligatorii ale formularului cu numele și prenumele, țara din care ați plecat, data plecării și punctul de trecere a frontierei
  • Introduceți adresa de destinație
  • Completarea numărului de telefon la care puteți fi contactat pe perioada șederii în România
  • Selectat modul de călătorie: autoturism, tren, autocar, avion sau vapor și introduceți toate datele necesare în funcție de tipul de transport.
  • Indicați o persoană de contact în caz de urgență
  • Țările vizitate anterior, inclusiv cele tranzitate pe timpul călătoriei
  • Dacă este cazul, adăugați datele minorilor care vă însoțesc
  • În ultima etapă, bifați că sunteți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de căte autoritățile competente și că ați luat la cunoștință prevederile legislației în vigoare
  • La final, apăsați butonul verde Salvează, iar aplicația va genera formularul digital de intrare în România
  • Din meniul Listă formulare, puteți vizualiza toate formularele pe care le-ați completat pentru intrarea în țara noastră timp de 15 zile