Igiena personală este una din cele mai importante părți din viața de zi cu zi a unei persoane. Un duș sau o baie în fiecare zi sunt obiceiuri tot mai răspândite. Dar Harvard University pretinde că această practică nu este chiar atât de sănătoasă, informează All Health.

Placerea dusuluiFoto: Captura YouTube

Echipa de cercetători condusă de dr. Robert H. Shmerling, editor la Harvard Health Publishing, confirmă că pentru mulți oameni îmbăiatul este mai legat de obiceiuri și norme sociale decât de un beneficiu real pentru igienă.

Printre principalele motive pentru a face zilnic un duș se numără atenția pentru mirosul corporal, învigorarea de dimineață sau activitățile fizice.

Harvard confirmă cât de des trebuie făcut dușul

Cercetătorii nu precizează un anumit timp pentru duș, dar de mai multe ori pe săptămână este suficient pentru cei mai mulți oameni.

De fapt, ei ne asigură că este necesar să reducem durata dușului sub cinci minute, concentrându-ne pe zona inghinală și subțiori.

Desigur, dacă o persoană este murdară sau transpirată dintr-un motiv sau altul, ideal este să facă un duș îndată ce simte că are un miros corporal neplăcut.

„Totuși, când este vorba de sănătate, nu este deloc limpede că dușul zilnic ar face prea multe. De fapt, un duș zilnic ar fi chiar dăunător pentru sănătate”, a scris doctorul în articol.

Concret, el precizează că o piele sănătoasă are nevoie de o peliculă de grăsime și de un echilibru de bacterii și microorganisme care se pierd la spălat și frecare cu apă fierbinte și săpun, așa cum se întâmplă la fiecare duș.

Problemele spălării frecvente

Printre problemele aduse de baia sau dușul făcute în fiecare zi sunt:

•Pielea uscată și crăpată poate face ca bacteriile sau alergenii să provoace infecții și reacții alergice

•Uscăciune, iritație și mâncărimi ale pielii

•Săpunurile antibacteriene pot ucide bacteriile normale, schimba echilibrul de microorganisme de pe piele și încuraja dezvoltarea de organisme rezistente la antibiotice

•Dăunează memoriei imunitare, deoarece sistemul imunitar are nevoie de un anumit nivel de stimulare de la microorganisme normale, murdărie și alte expuneri care creează anticorpi protectori

În fapt, Harvard spune că baia sau dușul în fiecare zi poate reduce capacitatea sistemului imunitar de a-și face treaba cum trebuie.