Primarul din comuna argeşeană Beleţi-Negreşţi, Mihai Marin, dat dispărut după ce instituţia pe care o conduce a fost distrusă duminică noapte de un foc pus intenţionat, a fost găsit de poliţişti în noaptea de marţi spre miercuri. Dus la spital cu hipotermie, el a spus că a căzut în apă accidental, conform Ştirilor Pro TV. Înainte de acest incident, primarul a provocat un accident în Gorj, în timp ce era căutat de poliție.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Pacientul a fost adus într-o hipotermie moderată, din câte am înțeles a fost scos din apă, fiind și sumar îmbrăcat. Nu are arsuri, are niște leziuni legate de bandajul care-i fusese făcut pentru fractură de claviculă”, a spus șeful UPU Argeș, medicul Marius Pascu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Argeș, Florin Popa, primarul a fost găsit în Pitești, iar după ce va primi îngrjiri medicale va fi dus la Poliție Topoloveni, pentru audieri și "pentru clarificarea tuturor aspectelor în care a fost implicat”.

În urmă cu două nopți, edilul a fost implicat într-un accident pe Defileul Jiului. El a intrat cu mașina într-un gard de pe marginea drumului, fiind atunci preluat de o ambulanță și dus la spitalul din Târgu Jiu. El a refuzat internarea și a plecat în grabă din spital deși avea fractură de claviculă și mai multe lovituri.

Sediul Primăriei Beleţi-Negreşti a fost distrus în urma unui incendiu provocat intenționat, în noaptea de duminică spre luni. Reprezentanții ISU Argeș spuneau că incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei şi la acoperişul acesteia, a cuprins o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă şi s-a extins și la o altă anexă unde erau arhiva primăriei şi alte birouri.

În noaptea în care primăria a fost incendiată, o cameră de supraveghere l-a surprins pe primar când pleca din zonă, relateaza Știrile Pro TV.

Cel care ar fi provocat incendiul ar fi scos mai multe dosare din dulapuri și le-a stropit cu motorina cumpărată pentru utilajele de deszăpezire.

Mihai Marin a fost ales primar al comunei Beleţi-Negreşţi la alegerile din 2020, candidând din partea Pro România. Înainte să intre în politică, el a fost agent de securitate.