Preşedintele Oracle, Larry Ellison, a devenit mai bogat decât co-fondatorii Google şi se apropie de Bill Gates, după ce averea sa s-a mărit la închiderea ședinței bursiere de vineri cu aproape 16 miliarde de dolari, relatează CNBC, preluată de News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Acţiunile Oracle au crescut vineri cu 16%, după rezultatele trimestriale peste aşteptări raportate de companie.

Ellison, cel mai mare acţionar al Oracle, cu o participaţie de 1,14 milioane de acţiuni, are în prezent o avere de 135,7 miliarde de dolari, potrivit Forbes.

Aprecierea acţiunilor Oracle, a doua ca amploare în ultimii 20 de ani, reprezintă un câştig major pentru Ellison, care a co-fondat compania în 1977.

În topul miliardarilor Forbes, Ellison a urcat pe locul al cincilea, înaintea lui Larry Page (126,3 miliarde dolari) şi Sergey Brin (12,7 miliarde dolari), co-fondatorii Google.

Gates, al patrulea cel mai bogat om din lume, are o avere de 139,2 miliarde de dolari.

Revenirea lui Ellison a venit ca o surpriză având în vedere că alte companii de generaţie viitoare, cum sunt Google, Amazon şi Facebook, s-au dezvoltat mult mai rapid în ultimii ani, în timp ce Oracle a consemnat creşteri procentuale de o singură cifră.

Oracle dă însă semne de accelerare a creşterii, iar ultimele previziuni ale companiei dau investitorilor încredere că trecerea sa la servicii cloud dă rezultate.

Creşterea averii sale peste cea a fondatorilor Google este probabil o realizare plăcută pentru Ellison după ce, în aprilie, Curtea Supremă a Statelor Unite a dat câştig de cauză Google împotriva Oracle, într-un conflict de lungă durată referitor la copyright, legat de softul utilizat în sistemul de operare pentru dispozitive mobile Android.

În plus, Oracle vrea să îşi dezvolte infrastructura cloud, sector în care Google este una dintre companiile care au o cotă de piaţă mare.

Averea lui Ellison, în vârstă de 77 de ani, provine în mare parte din deținerile Oracle, a căror valoare s-a apreciat în acest an cu circa 44 de miliarde de dolari, datorită unei creşteri de 59% a preţului acţiunilor companiei.

Ellison a dezvăluit în 2018 că a cumpărat o participaţie de peste 1 miliard de dolari la producătorul de automobile electrice Tesla al miliardarului Elon Musk. În ultimii trei ani, capitalizarea de piaţă a Tesla a crescut cu aproape 1300%, iar acţiunile lui Ellison valorează în prezent 16 miliarde de dolari.