Miliardarul israelian Beny Steinmetz, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul ”Ferma Băneasa”, a fost reţinut pe aeroportul din Atena.

Beny SteinmetzFoto: Captura YouTube

Beny Steinmetz a fost reținut pe aeroportul din Atena în urma unei alerte a Interpol pentru condamnarea primită în România, conform Globes. Potrivit sursei citate, el are voie să se deplaseze liber în Grecia, însă nu poate părăsi ţara până la clarificarea situaţiei.

Ce spune ministerul român al Justiției despre reținerea lui Steinmetz

Ministerul român al Justiției a precizat ulterior că omul de afaceri Beny Steinmetz a fost reținut în 24 noiembrie 2021, pentru 24 de ore, în Grecia. Acesta a fost prezentat instanţei locale, care a dispus control judiciar cu interzicerea părăsirii teritoriului grec.

Informată în acest sens, Curtea de Apel Brașov a trimis autorităţilor elene mandatul european de arestare emis în baza mandatului de executare a pedepsei de 5 ani de închisoare la care a fost condamnat de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Mandatul european de erestare (MEA) a fost trimis tradus în limba greacă însoţit de documentele suport, de asemenea traduse. În acest moment, procedura este în curs, a precizat Ministerul Justiției.

Instituția mai spune că procedurile în acest caz se desfășoară prin contact direct între autorităţile judiciare române şi elene în baza reglementărilor referitoare la mandatul european de arestare iar, în măsura în care Ministerului Justiției i se va solicita asistență, "este gata să ajute în limita competențelor legale".

Cine este Beny Steinmetz

În decembrie 2020, magnatul israelien Benyamin Steinmetz a fost condamnat definitiv (în lipsă) de instanța supremă la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa și a Pădurii Snagov. El a fost dat atunci în urmărire internațională de către Poliția Română.

În ianuarie 2021, la șapte ani după începerea anchetei, un tribunal elvețian l-a condamnat pe Beny Steinmetz (64 de ani) la cinci ani de închisoare cu executare pentru coruperea unor agenți publici în Guineea, într-un dosar privind licențele miniere. El a fost obligat și la plăți compensatorii (o formă de despăgubire) de 50 de milioane de franci elvețieni (46 milioane) către statul elvețian. Decizia nu este însă definitivă.

ONG Public Eye, care în 2013 a publicat o organigramă foarte complexă a grupului lui Beny Steinmetz, spunea că acest dosar este "emblematic pentru practicile prădătoare din sectorul minier" și constituie o "adevărată imersiune în mecanismele corupției internaționale, având ca fundal Guineea, una dintre cele mai sărace țări din lume".

Tribunalul din Geneva a examinat acuzațiile privind acordarea de mită în valoare de 10 milioane de dolari (8,2 milioane euro), prin intermediul unor conturi elvețiene, către funcționari de rang înalt din Guineea, cu scopul de a acorda grupului lui Beny Steinmetz (BSGR) drepturi miniere în sudul acestei țări din Africa de Vest, foarte săracă, în ciuda abundenței resurselor naturale.

Beny Steinmetz a făcut avere în industria diamantelor la Anvers, în Belgia, între 1970 și 1997, înainte de a reveni în Israel unde a fondat grupul BSGR, centrat pe investiții în resurse naturale și imobiliare.