Autoritățile vor decide ce și dacă vor fi impuse restricții pentru perioada sărbătorilor, în special pentru Revelion, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spunând că nu vor fi "măsuri stupide", dar că nu este recomandată organizarea de petreceri cu un număr mare de persoane.

RevelionFoto: USER UPLOADED

Întrebat, duminică, într-o conferință de presă, despre petrecerile în stradă de Revelion, Rafila a spus că nu se recomandă organizarea unor evenimente cu număr mare de persoane, dar dacă totuși vor exista, trebuie purtată obligatoriu mască de protecție. El a afirmat însă că măsurile pentru sărbători vor fi decise săptămâna viitoare.

  • "Dacă oamenii vor să facă petreceri în stradă, ceea ce este firesc pentru această perioadă, rugămintea este să înţeleagă, chiar dacă incidenţa este mică sau va fi mică, în perioada sărbătorilor de iarnă, utilizarea corectă a măştii, în spaţii aglomerate, inclusiv în timpul acestor petreceri, este absolut obligatorie.
  • Vom avea o presiune suplimentară din cauza acestei tulpini noi, Omicron, şi cred că fiecare are responsabilitatea de a se proteja nu numai personal, dar şi pe cei cu care venim în contact. (...)
  • Nu recomandăm să fie evenimente cu număr mare de persoane şi aglomeraţii. Nu putem discuta de petreceri, dar dacă acest lucru se întâmplă şi cadrul legal va permite acest lucru, trebuie desfăşurate în condiţii de siguranţă.
  • Populaţia nu trebuie să creadă că o incidenţă scăzută reprezintă un element de nerespectare a unor reguli, ci dimpotrivă, înseamnă un element de păstrare a incidenţei scăzute şi de păstrare a vieţii cât mai aproape de normalitate", a declarat ministrul Sănătății.

El a mai spus că "nu vor fi măsuri stupide care, de exemplu, să facă imposibilă deplasarea, în timp util, la domiciliu": "Fiţi convinşi că nu vor fi introduse măsuri care să nu poată să fie respectate".