Incidența cazurilor COVID-19 în Bucureşti a scăzut sâmbătă sub 1,5, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică. Toate restricțiile rămân însă în vigoare, pentru că au fost decuplate de rata de infectare.

Coronavirus RomaniaFoto: Agerpres

Sâmbătă, rata de infectare în Capitală a ajuns la 1,47, față de 1,58 cu o zi în urmă.

În urmă cu o lună, în 4 noiembrie, rata de infectare în București era 12,44.

Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe 22 octombrie - 16,54 cazuri la mia de locuitori.

Toate restricțiile rămân însă în vigoare, pentru că au fost decuplate de rata de infectare. Măsurile au fost stabilite prin hotărârea de guvern de prelungire a stării de alertă și sunt valabile în toată țara, indiferent de rata de infectare.

Ce restricții sunt în vigoare în România

Conform ultimei Hotărâri de Guvern din 8 noiembrie privind prelungirea stării de alertă în România pentru 30 de zile sunt și rămân în vigoare mai multe restricții:

Carantina de noapte

  • interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei în intervalul orar 22:00-05:00

Excepțiile la carantina de noapte:

  • a) deplasarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • b) deplasarea persoanelor în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • c) deplasarea persoanelor pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • d) deplasări ale persoanelor în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • e) deplasarea persoanelor din motive justificate, precum vaccinarea, îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

Magazine închise de la ora 21:00, nunți și botezuri interzise

  • Interzicerea desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, în intervalul orar 21:00-05:00. Între orele 21:00-05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Măsura se aplică și activităților sau evenimentelor organizate și desfășurate de persoanele fizice, operatorii economici, instituțiile publice în următoarele domenii:

  • a) instituții muzeale, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și meserii, organizate și desfășurate în spații închise sau deschise;
  • b) săli de sport și/sau fitness;
  • c) jocuri de noroc;
  • d) piscine interioare;
  • e) locuri de joacă pentru copii;
  • f) săli de jocuri;
  • g) târguri, bâlciuri, talciocuri.

  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor, etc., în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05:00-21:00.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private se desfășoară până la capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05:00-21:00.
  • Prin excepție, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
  • Interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci.
  • Interzicerea organizării și desfășurării evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.).
  • accesul la toate activitățile și evenimentele este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;
  • accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, este permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;
  • este obligatorie purtarea măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

În 19 noiembrie, autoritățile au decis mai multe măsuri de relaxare a unor restricții - este permisă organizarea de spectacole, concerte, festivaluri în aer liber, cu cel mult 1.000 de persoane și cu condiția ca aceștia să fie vaccinați anti-COVID sau trecuți prin boală. De asemenea, spectatorii pot avea acces la competițiile sportive.