Comitetul Național pentru Situații de Urgență a discutat în ședința de vineri o propunere a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) ca la intrarea în România să fie obligatorie prezentarea unui test PCR, inclusiv pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19. Propunerea ar urma să fie rediscutată de către Ministerul Sănătății și INSP, astfel încât săptămâna viitoare să fie luată o decizie, în contextul apariției noii tulpini Omicron.

Testare coronavirusFoto: Utrecht Robin/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Conform Departamentului pentru Situații de Urgență (DSP), instituție condusă de Raed Arafat, "având în vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum și posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă", Institutul Național de Sănătate Publică a trimis joi către DSU și către Ministerul Sănătății o adresă prin care propune ca “intrarea pe teritoriul național sa se facă doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii”.

În baza acestei propuneri, DSU a venit în ședința de vineri a CNSU cu un proiect de hotărâre elaborat în baza propunerilor agreate atât de către Ministerul Sănătății, cât și de către specialiștii din cadrul INSP, potrivit DSU.

Reprezentanții DSU au explicat pentru HotNews.ro că în ședința de vineri a CNSU nu a fost luată o decizie privind obligativitatea testării la intrarea în țară, concluzia fiind ca propunerea să fie rediscutată de către Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică.

Rafila: Importantă este și aplicabilitatea unei măsuri

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat după ședința CNSU că au fost analizate documentele și propunerile Centrului European de Control al Bolilor, care recomandă testare persoanelor care călătoresc în spațiul UE cu un test PCR, astfel încât să reducă riscul de transmitere a acestei noi tulpini.

  • "Importantă este și aplicabilitatea unei măsuri pentru că dacă introduci o măsură pentru care nu te pregătești din punct de vedere logistic și vă dau un exemplu – dacă acum în perioada sărbătorilor de iarnă trebuie să testăm în fiecare zi 100.000 de persoane, și nu mă refer la testarea din aeroport, ci la faptul că pacienții care vin din zona roșie ar trebui să se testeze în ziua a opta ca să iasă din carantină, nu poți să faci acest lucru dacă discuți și de prelevarea probei de la domiciliu.
  • Poziția mea este să găsim o soluție care să fie aplicabilă. Dacă există țări din care riscul de transmitere pentru România e mai mare, să găsim o soluție, pentru alte categorii de țări o altă soluție. Nu pot să vă spun în momentul de față pentru că avem discuții tehnice cu INSP", a spus Rafila.

El a mai spus că săptămâna viitoare Guvernul va veni cu măsuri "care să fie adaptate situaţiei epidemiologice", el precizând că este vorba despre un document care să ateste că o persoană a fost testată într-un interval de 48 de ore înainte de intrarea în România.

Întrebat dacă ar putea fi testate şi persoanele vaccinate, Rafila a subliniat că deja sunt indicii că şi persoanele vaccinate se pot îmbolnăvi:

  • "Nu ştiu să vă spun. Este o preocupare apropo de persoanele vaccinate pentru că nu se cunoaşte legat de capacitatea neutralizantă a anticorpilor rezultaţi în urma vaccinului sau în urma bolii, pentru că deja sunt indicii că şi persoane vaccinate se pot îmbolnăvi cu mai mare sau mai mică uşurinţă.
  • Atunci, lucrul acesta trebuie să-l înţelegem mai bine şi să găsim şi o soluţie aplicabilă în România".