Comisia a decis joi să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene din două motive: nerespectarea normelor UE privind combaterea poluării industriale și neîndeplinirea obligației de a adopta un program de control al poluării atmosferice. României și Greciei au mai fost atenționate pentru netranspunerea Directivei de modificare privind eficiența energetică în legislația națională. Țara noastra mai este avertizată să pună capăt tratatelor bilaterale de investiții (TBI) cu alte state membre ale UE.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nerespectarea legislației privind aerul curat și emisiile industriale

Comisia a decis joi să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene din două motive: nerespectarea normelor UE privind combaterea poluării industriale și neîndeplinirea obligației de a adopta un program de control al poluării atmosferice. În primul caz, România nu a asigurat funcționarea a trei instalații industriale cu deținerea unei autorizații valabile în temeiul Directivei privind emisiile industriale (Directiva 2010/75/UE) pentru a preveni sau a reduce poluarea. În al doilea caz, România nu și-a adoptat primul program național de control al poluării atmosferice în temeiul Directivei (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici („Directiva PNE”).

Pactul verde european, care orientează UE către eliminarea poluării, pune accentul pe reducerea poluării aerului, unul dintre principalii factori care afectează sănătatea umană. Punerea în aplicare pe deplin a legislației UE este esențială pentru a proteja în mod eficace sănătatea umană și mediul natural.

Directiva de modificare privind eficiența energetică

Comisia Europeană a decis joi să trimită avize motivate României și Greciei pentru netranspunerea Directivei de modificare privind eficiența energetică (Directiva (UE) 2018/2002) în ordinea lor juridică națională.

Conform comunicatului executivului european, directiva urmărește să stabilească un cadru comun de măsuri de promovare a eficienței energetice și stabilește un obiectiv obligatoriu de eficiență energetică pentru UE pentru 2030 de cel puțin 32,5%.

Drepturile de autor pentru operele muzicale

Comisia a decis să trimită României o scrisoare suplimentară de punere în întârziere pe motiv că normele sale naționale privind gestiunea drepturilor de autor asupra operelor muzicale contravin normelor UE referitoare la drepturile de autor [Directiva 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională și Directiva (UE) 2019/790 privind dreptul de autor pe piața unică digitală].

România și-a modificat legislația în ianuarie 2019 pentru a prevedea acordarea de licențe colective cu efect extins. Comisia consideră că această modificare nu abordează pe deplin încălcarea dreptului UE identificată inițial. În plus, noile norme nu respectă articolul 12 din Directiva (UE) 2019/790, care armonizează condițiile în care statele membre pot prevedea mecanisme de acordare a licențelor colective cu efect extins. Autoritățile române au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor formulate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

România trebuie să pună capăt tratatelor bilaterale de investiții (TBI) cu alte state membre ale UE

Comisia îndeamnă România, Austria, Suedia, Belgia, Luxemburgul, Portugalia și Italia să pună capăt tratatelor bilaterale de investiții (TBI) cu alte state membre ale UE.

Comisia a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva acestor 7 state membre pentru că nu au eliminat cu eficacitate din ordinea lor juridică tratatele bilaterale de investiții intra-UE (TBI) la care sunt părți contractante, astfel încât acestea să nu mai producă efecte juridice. Comisia și-a menținut vechea sa poziție potrivit căreia TBI-urile între statele membre ale UE constituie un sistem de tratate paralele care se suprapun și intră în conflict cu dreptul Uniunii, împiedicând astfel aplicarea deplină a acestuia. În absența unui răspuns satisfăcător din partea acestora în termen de două luni, Comisia poate decide să trimită avize motivate.

Planurile de amenajare a spațiului maritim

Comisia îndeamnă România, Grecia, Croația, Italia, Cipru să asigure punerea corectă în aplicare a Directivei 2014/89/UE de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim. Amenajarea spațiului maritim urmărește să organizeze activități umane în zonele marine pentru a îndeplini diverse obiective ecologice, economice și sociale.

Comisia nu a primit nicio indicație cu privire la un calendar și un proces realist care să conducă la adoptarea planurilor de amenajare a spațiului maritim înainte de sfârșitul anului 2021. Prin urmare, Comisia a decis să trimită scrisori de punere în întârziere acestor state membre, acordându-le două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.