Actualizat acum

Articol susținut de BRD Groupe Societe Generale​

​VIDEO Cristina Neagu a făcut o vizită-surpriză la antrenamentul echipei naționale de handbal: Cu multă muncă și dăruire putem să câștigăm orice meci

de     Smile Media
Miercuri, 1 decembrie 2021, 9:15 Actualitate | Esenţial


Cristina Neagu, vizită-surpriză la antrenamentul echipei naționale de handbal
Foto: Captura YouTube
​​Cristina Neagu, cea mai titrată handbalistă româncă, le-a făcut o vizită-surpriză coechipierelor sale, la unul dintre ultimele antrenamente ale echipei naționale desfășurat la Sala Polivalentă din București, înainte de plecarea spre Campionatul Mondial de Handbal feminin din Spania, pentru a le ura succes la competiție. Cu această ocazie, handbalista a adresat și un mesaj de „La mulți ani”, cu ocazia zilei naționale a României, 1 decembrie.



"Cu multă muncă și dăruire putem să câștigăm orice meci", le-a transmis Cristina coechipierelor sale.

Cristina Neagu este cea mai titrată handbalistă româncă, aleasă de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii. Din anul 2020, este și ambasador al BRD, reprezentând valorile băncii într-o serie de proiecte de responsabilitate socială și de comunicare instituțională. De șapte ani, BRD Groupe Societe Generale este partenerul oficial al Federației Române de Handbal și sponsorul echipelor naționale de handbal ale României și în această calitate, a fost și este un suporter al handbalului românesc, mândru de toate performanțele obținute în această perioadă:
  • medalia de bronz la Campionatul Mondial de Handbal feminin din anul 2015, obținută de naționala feminină de senioare
  • locul 4 la Campionatul European de Handbal din 2018, obținut de naționala feminină de senioare
  • medalia de aur la Campionatul Mondial de junioare, obținută de naționala feminină Under 18 în anul 2014.
Cristina Neagu nu face parte din lotul care va participa la Campionatul Mondial de Handbal feminin de anul acesta, întrucât se află în acest moment într-o perioadă de recuperare, așa cum a declarat într-un interviu prezentat de BRD în primăvara acestui an.

Campionatul Mondial de Handbal feminin are loc în perioada 2-19 decembrie, în Spania.

România este singura echipă care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial feminin, întorcându-se acasă cu titlul mondial în 1962, argintul în 1973 şi 2005, precum şi bronzul în 2015.

România s-a clasat pe locul 12 la precedenta ediţie a Campionatului Mondial, care a avut loc în 2019, în Japonia.

Articol susținut de BRD Groupe Societe Generale




Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














4451 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Cristina Neagu (Miercuri, 1 decembrie 2021, 12:37)

    galbenestenoulportocaliu [utilizator]

    Ne bucuram ca a venit Cristina Neagu. Ne aduce victoriile.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by