DNA cere Camerei Deputaților încuviințarea percheziției informatice în cazul deputatului Adrian Miuțescu, urmărit penal pentru 8 infracțiuni de "folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite". El este acuzat că ar fi intervenit pentru numirea unor persoane în conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, a Poștei Române, precum și pentru numirea în funcțiile de directori de școli a unor persoane agreate de partid. Miuțescu este unul dintre parlamentarii care marți au demisionat din PNL, alături de Ludovic Orban.

HotNews.roFoto: Hotnews

DNA a anunțat miercuri că procurorul șef al DNA a inițiat procedura necesară pentru încuviințarea de către Camera Deputaților a percheziției informatice în dosarul penal vizându-l pe deputatul Adrian Miuțescu.

Procurorul șef al DNA a transmis procurorului general referatul și dosarul penal (9 volume) întocmite de procurorii din Pitești în acest caz, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaților încuviințarea percheziției informatice.

  • "Percheziția informatică este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală necesară pentru descoperirea și strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activități este condiționată strict de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv", precizează DNA.

Adrian Miuțescu a fost unul dintre susținătorii lui Ludovic Orban în cursa cu Florin Cîțu pentru conducerea PNL și se numără printre parlamentarii care, alături de Orban, și-au anunțat retragerea din grupul PNL. Marți, Miuțescu a demisionat din PNL, alături de Ludovic Orban și de alți 15 parlamentari.

DNA a anunțat în 12 noiembrie că sunt urmăriți penal:

  • Adrian Miuțescu, deputat și președinte al PNL Argeș, pentru opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite
  • Gelu Tofan, viceprimar al municipiului Pitești și președinte al PNL Pitești, pentru o infracțiune de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite
  • Cristian Mitrofan, vicepreședinte al PNL Argeș, pentru o infracțiune de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite
  • Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș, pentru instigare la una dintre infracțiunile de care este vizat Miuțescu.

Acuzațiile aduse de DNA:

  • În perioada aprilie – iulie 2021, Adrian Miuțescu, la instigarea lui Ovidiu Chiru, și-ar fi folosit influența și autoritatea pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului pentru a determina numirea celui din urmă, dar și a unei alte persoane în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. Aceasta, în condițiile în care postul vizat de Ovidiu Chiru fusese ocupat prin concurs de o altă persoană.
  • În aceeași manieră, Miuțescu ar fi intervenit pentru numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecția Consumatorilor - Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești.
  • În perioada iulie-august 2021, Adrian Miuțescu și-ar fi folosit influența și autoritatea în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.
  • Deputatul PNL ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean.
  • În perioada iulie – august 2021, Gelu Tofan și Cristian Mitrofan și-ar fi folosit influența și autoritatea pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid.