Un bărbat de 28 de ani, care era găzduit temporar în apartamentul unor cunoscuți, le-a incendiat vineri noapte apartamentul acestora, a aruncat cu diverse obiecte, producând avarii la autoturismele parcate în fața imobilului, înainte de a se arunca în gol la sosirea poliției.

HotNews.roFoto: Hotnews

Vineri, după miezul nopții, Secția 13 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că el și soția sa au fost agresați, în locuință, de un cunoscut, pe care îl gazduiseră temporar, pentru a-l ajuta să-și găsească o locuință cu chirie.

La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul secției, constatând că persoanele care au sesizat situația părăsiseră apartamentul, în interior rămânând bărbatul reclamat ca agresor.

Ușa de acces în locuință era încuiată, iar din interiorul casei ieșea fum.

S-a delimitat zona, pentru a facilita intervenția pompierilor, în timp ce bărbatul rămas în locuință arunca cu diverse obiecte, producând avarii la autoturismele parcate în fața imobilului.

A fost solicitată prezența luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a negociatorilor, dar și a echipajelor de descarcerare.

Persoanele vătămate, soț și soție, au primit îngrijiri medicale la fața locului.

În pofida eforturilor depuse pentru a determina persoana să se liniștească și să coopereze, bărbatul în cauză s-a aruncat de la etajul 10, spune comunicatul poliției.

A fost preluat de echipajele de prim ajutor și transportat la spital, dar, ulterior, a fost pronunțat decesul.

Cercetările au fost preluate de Biroul Morți Suspecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.