Primarul Sucevei, Ion Lungu, a îndemnat oamenii să se vaccineze în contextul în care, deşi rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut la 3,67 la mie, mortalitatea COVID rămâne crescută, din luna septembrie şi până acum ajungându-se la 700 de decese: "Am adus oameni de acasă, i-am mobilizat să putem săpa gropi pentru toată lumea". Suceava este județul cu cea mai mică rată de vaccinare din România și cu cel mai mare număr de școli - 146 - în care nu s-a vaccinat niciun angajat.

Foto:

Lungu spune că vaccinarea şi respectarea regulilor sanitare sunt singurele măsuri care ar putea permite revenirea elevilor la şcoală în format fizic și reducerea mortalității.

  • "Nu văd altă soluţie de moment, chiar dacă lucrurile s-au mai domolit în valul patru, încă suntem la un număr ridicat de persoane decedate, inclusiv în municipiul Suceava.
  • Am făcut un efort deosebit la sfârşitul săptămânii, am adus oameni de acasă, i-am mobilizat să putem săpa gropi pentru toată lumea, să-i înmormântăm, erau familii disperate. (...)
  • Este un indicator care nu poate fi comentat şi interpretat. Încă se moare în Suceava, se moare în judeţul Suceava, se moare în ţară", a spus Lungu, citat de Agerpres.

El s-a declarat nemulţumit de ritmul vaccinării în municipiu, ce prezintă un trend descrescător şi a făcut din nou apel la cadre didactice pentru a se vaccina şi a începe şcoala fizic în unităţile de învăţământ.

  • "Fac un apel la profesori să se vaccineze. Încă o dată spun că nu mi se pare corect, văd că se pune în discuţie şi vaccinarea copiilor între 5 şi 12 ani, să avem pretenţii să vaccinăm copiii şi profesorii să nu fie vaccinaţi", a mai spus Lungu.