Bicicletele în valoare de aproximativ 600.000 euro furate de o grupare infracțională formată din români au fost predate luni Federației Italiene de Ciclism la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

Biciletele furate s-au reintors la ciclistii italieniFoto: YouTube

Procurorii DIICOT au descoperit, la sfârșitul lunii octombrie, în timp ce investigau o rețea de traficanți de droguri care a adus în România cocaină pe care a vândut-o apoi în Vrancea și Bacău, că membrii rețelei sunt și cei care au furat bicicletele lotului de ciclism al Italiei. Acesta participa la o competiție în Franța, iar prejudiciul cauzat cicliștilor depășește jumătate de milion de euro.

Conform DIICOT, procurorii au reținut patru persoane pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc, introducere în ţară de droguri de risc şi de mare risc, deţinerea de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

Pe 5 noiembrie, doi bărbaţi au fost arestaţi în nordul Franţei după furtul al 22 de biciclete ale cicliştilor italieni în timpul Mondialului de ciclism pe pistă de la Roubaix au compărut vineri în faţa justiţiei, care le-a acordat un răgaz pentru a-şi pregăti apărarea, transmite AFP.

Cei doi indivizi, un francez în vârstă de 18 ani şi un bosniac de 20 de ani, sunt cunoscuţi de poliţie pentru furturi multiple. Ei vor rămâne în detenţie în aşteptarea unei noi audieri, prevăzută pentru 10 decembrie la ora 14:00 (13:00 GMT) la Lille (nordul Franţei).

Traficanții de droguri au lăsat fără biciclete lotul de ciclism al Italiei

Astfel, în 23 octombrie, membrii grupării de trafic de droguri au furat 22 de biciclete aparţinând lotului naţional al Italiei de ciclism, care participa la o competiție în Franța. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 600.000 de euro, spun procurorii.

În acest dosar, anchetatorii au făcut 14 percheziții în Vrancea, în urma cărora au fost găsite și ridicate 21 de biciclete dintre cele 22 sustrase de pe teritoriul Franței, 8 ecrane interactive, un DVR, mai multe grame de haşiş şi suma de 13.850 lei şi 2.800 euro.

În timpul cercetărilor a fost identificat şi producătorul celor 22 de biciclete, o societate comercială din Italia, care şi-a identificat bunurile furate. Cei patru membri ai rețelei vor fi duși vineri la Tribunalul Vrancea cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.