​​Câteva sute de persoane protestează în București împotriva introducerii certificatului verde COVID-19. La manifestație participă și George Simion de la AUR. Protestatarii au mers în marș prin Capitală, de la Ministerul Sănătății, la Ministerul Educației.

George Simion, la protestul AURFoto: AGERPRES

„Libertate fără certificate”, „Nu vrem pașapoarte, avem imunitate”, scandau manifestanții.

Luni în Camera Deputaților se discută legea privind introducerea certificatului verde COVID la locul de muncă. George Simion care transmite live pe Facebook protestul le cere urmăritorilor săi să pună presiune pe parlamentari ca legea să nu treacă.

Câteva sute de persoane au protestat, duminică, în centrul Sucevei faţă de obligativitatea certificatului verde, a restricţiilor impuse de pandemie şi pentru prezenţa fizică la şcoală a elevilor.

Protestul ce s-a desfăşurat pe esplanada din faţa Casei de Cultură a fost organizat de Asociaţia "Bucovina Profundă" şi Grupul civic "Suceava Educată", participanţii fiind din mai multe localităţi ale judeţului şi, potrivit organizatorilor, au ajuns şi oameni veniţi din alte oraşe ale ţării, cum ar fi Bucureşti, Arad, Braşov, Neamţ, Botoşani sau Iaşi.

Participanţii la protest au scandat "Libertate!", "Vrem libertate, nu certificate!", "Noi românii, noi suntem stăpânii", "Nu cedăm, nu ne vaccinăm", "Vrem tratamente, nu experimente" şi au purtat pancarte pe care scria "Dreptul la educaţie este constituţional", "Stop paşaportului verde", "Certificatul verde dăunează grav libertăţii" sau "Vrem şcoala offline".