Clinica Nera a fost închisă temporar, pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni. Decizia aparține conducerii clinicii, pe fondul scandalului iscat după moartea cântărețului de muzică populară Petrică Mîțu-Stoian, potrivit B1 TV.

HotNews.roFoto: Hotnews

Decizia se va aplica pentru intervalul 12 – 26 noiembrie în așteparea anchetei de urmărire penală declanșată de autorități.

Oxigenoterapia hiperbară, tratamentul urmat de cântărețul Petrică Mîțu Stoian după vindecarea de infecția cu SARS-CoV2, nu este inclusă în protocolul de reabilitare a pacienților post-COVID elaborat de Ministerul Sănătății. Reprezentanții Comisiei de Medicină Fizică și de Reabilitare a Ministerului Sănătății au decis neincluderea acestei terapii în protocolul de tratament, având în vedere că "în prezent, nu există studii pertinente care să dovedească eficiența în COVID-19".

Într-o adresă către Ministerul Sănătății, specialiștii în Medicină Fizică și Reabilitare consideră "periculoasă promovarea agresivă prin toate canalele a oxigenoterapiei hiperbare, procedură adesea ridicată la rang de panaceu. Se denaturează astfel atenția pacientului, dar de multe ori și a medicului, de la complexitatea afecțiunii COVID-19, de la complicațiile sale, care sunt respiratorii, cardiace, musculoscheletale, neurologice, etc".

În ceea ce privește cazul decesului artistului Petrică Mîțu Stoian, Ministerul Sănătății precizează că, în prezent, se află în desfășurare o anchetă a instituțiilor competente.

De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Caraș - Severin a demarat o verificare la unitățile medicale în care a fost internat pacientul, conform competențelor ce revin Direcției. Se verifică condițiile igienico-sanitare și respectarea procedurilor înainte de efectuarea terapiei din camera hiperbară.

Cine a fost Petrică Mîţu Stoian

Cântăreţ de muzică populară, Petrică Mîţu Stoian s-a născut la 18 septembrie 1960 în Isverna, Plaiul Cloşanilor, judeţul Mehedinţi. Ca nepot al interpretei de muzică populară Domnica Trop a preluat o parte din cântecele artistei.

A studiat iniţial la Facultatea de Drept, dar nu a profesat. A făcut şi Conservatorul şi a lucrat că artist profesionist, mai întâi, la Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului din 1995, şi apoi a fost angajat al Ansamblului Maria Tănase din Craiova, oraş în care şi locuia până în momentul decesului.

A debutat la ”Tezaur Folcloric”, fiind descoperit de Marioara Murărescu

După ce şi-a făcut debutul la cunoscuta emisiune "Tezaur Folcloric", fiind descoperit de renumita Marioara Murărescu, Mâţu Stoian a participat la numeroase festivaluri de folclor câştigând multe premii şi distincţii.

A câştigat premiul I la festivalul "Maria Lătăreţu" de la Târgu Jiu din 1993 şi la festivalul "Cântecele românilor de pretutindeni" de la Drobeta Turnu Severin, din acelaşi an, precum şi primul loc în "Topul tinerilor interpreţi", ediţiile 1994 şi 1995.

Aceste reuşite au reflectat atât valoarea, cât şi popularitatea de care se bucura artistul, potrivit biografii.famouswhy.ro.

Primul disc, înregistrat în 1995 la Electrecord

Cântecele sale sunt adresate omului de rând, sunt cântece de veselie şi de înstrăinare, tradiţii de nuntă sau de înmormântare, şi doine, care îi erau cele mai dragi.

În 1995, Petrică Mîţu Stoian a imprimat primul său disc Electrecord, "Aştept să răsară Luna", potrivit bestmusic.ro.

În cariera sa artistică, Stoian a lansat zece albume cu mai multe melodii dintre care: "Plecai pe-o potecă mică", "Cine-a fost mai vinovat", "Dulce şi-e guriţa", "Şi moşu'o fost băiat", "Mândra mea floare de munte", "Lina, Lina, Niculina", "Mândruliţa de la Gorj", "Hai să bem un păhărel", "De la luna pân'la soare", "Bea, omule, şi petrece", "Făcui focul sub cazan" şi "Cum e astăzi, n-o fost ieri".

A fost unul dintre cei mai apreciaţi şi respectaţi cântăreţi de muzică populară.