Poliţiştii au instalat filtre, miercuri seară, iar Poliţia de Frontieră a adus camere cu termoviziune, iar un elicopter survolează zona pentru identificarea şoferului care a condus maşina răsturnată în comuna Iecea Mică, accident în urma căruia doi migranţi au murit şi alţi zece au fost răniţi, relatează News.ro.

Accident in TimisFoto: ISU Timis

Potrivit poliţiştilor, la ieşirea din comuna Biled, aflată pe DN 6 care leagă Timişoara de vama Cenad, spre Ungaria, au fost instalate filtre de poliţie. De asemenea, Poliţia de Frontieră a trimis în zonă o cameră cu termoviziune, iar echipajul care foloseşte această cameră se află pe câmp între Iecea Mică şi Biled.

Zona este survolată de un elicopter al Poliţiei de Frontieră.

Toate aceste acţiuni au loc pentru găsirea şoferului care se afla la volanul maşinii răsturnate, în momentul accidentului.

Poliţiştii au informaţii că acesta ar fi fugit de la locul accidentului.

Un accident soldat cu doi morţi şi zece răniţi a avut loc în Timiş, în localitatea Iecea Mică. O maşină cu cinci locuri, în care se aflau migranţi de origine afgană, s-a răsturnat. Cei zece bărbaţi răniţi au fost transportaţi la spital cu ambulanţe. Şoferul nu a fost identificat de poliţiştii ajunşi la faţa locului.