Reprezentanţii USR acuză că „frăţia PNL-PSD” a forţat „tunul imobiliar de 500 milioane euro” de la Romexpo, iar proiectul de lege prin care ar urma să fie transferate, cu titlu gratuit, 46 hectare de teren către Camera de Comerţ, pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar, a primit marţi aviz favorabil în Comisia economică şi va merge la vot în plenul Senatului.

Florin CituFoto: Facebook/ Guvernul Romaniei
  • „Din prima zi, frăţia PNL - PSD forţează tunul imobiliar de 500 de milioane de euro de la RomExpo. Astăzi, la solicitarea PNL, tunul transpartinic a fost introdus pe ordinea de zi şi votat în Comisia Economică. Cu 7 voturi pentru şi 3 împotrivă, „legea Romexpo” a primit aviz favorabil şi merge la vot în plenul Senatului. USR a votat împotrivă.
  • Terenul de la Romexpo nu poate fi cedat gratuit de stat. Avem nevoie să ne valorificăm activele statului în mod transparent şi printr-o licitaţie deschisă adresată pieţei şi cu respectarea competiţiei. Continuăm lupta pentru a opri marea hoţie PSD-PNL”, arată USR, într-o postare făcută marţi pe pagina de Facebook.

Potrivit USR-PLUS:

  • La prețul pieței, statul român ar putea obține 500 milioane de euro pe terenurile de la RomExpo.
  • 500 de milioane de euro sunt taxele și impozitele a 212.000 de români plătiți pe salariul minim timp de un an.
  • 500 de milioane înseamnă construirea unui spital regional ori a 5 spitale județene.

Citește și: Terenul de la Romexpo, o nouă scânteie de scandal în Coaliție / Barna: ”Practic este un Moş Crăciun imobiliar”

În 31 martie, președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007. Actul normativ prevede transmiterea cu titlu gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României a terenului de 46 hectare de la Romexpo. Astfel, Camera de Comerț ar putea să se asocieze cu dezvoltatorii Iulius Mall și să construiască 14 turnuri în curtea Romexpo.

Proiectul de lege care permite Camerei de Comerț să se asocieze cu dezvoltatorii Iulius Mall și să construiască 14 turnuri în curtea Romexpo a fost aprobat de Camera Deputaților, cu votul PNL, PMP și PSD, în 2 septembrie 2020.

Ce prevede exact proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților:

  • Terenurile proprietate privată a statului transmise în folosinţa gratuită a Camerei Naţionale până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate, se transmit cu titlu gratuit în proprietatea Camerei Naţionale, în vederea desfăşurării activităţii specifice cu caracter de continuitate.
  • Guvernul României, prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, emite, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, hotărârea prin care se transmite cu titlu gratuit dreptul de proprietate pentru terenurile prevăzute la alin.(11) şi, respectiv, în termen de 30 de zile de la data soluţionării definitive a cererilor de revendicare, pentru terenurile prevăzute la alin.(12).
  • Terenurile dobândite de Camera Naţională în condiţiile prezentei legi nu pot fi vândute şi nu li se poate schimba destinaţia stabilită conform alin.(11) timp de 30 de ani de la data dobândirii dreptului de proprietate.
  • Camera are şi poate constitui societăţi şi orice alte forme de asociere economică necesare desfăşurării activităţii specifice, cum sunt, dar fară a fi limitative, cele pentru organizarea de târguri şi expoziţii, pentru publicitate şi reclamă comercială, protecţia proprietăţii intelectuale şi orice alte activităţi şi prestări de servicii în folosul comunităţii de afaceri, inclusiv pentru implicarea în realizarea de proiecte de dezvoltare urbană durabilă menite să susţină mediul de afaceri.