Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat, luni, la Washington, înaintea consultărilor politice bilaterale cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, că speră că vor ”putea identifica modalități concrete pentru a înregistra progrese” în dosarul Visa Waiver. Todată, cei doi omologi au subliniat importanța recentului acord privind primul reactor nuclear modular de mici dimensiuni.

Aurescu si BlinkenFoto: MAE

”Mă voi referi la un obiectiv de mare importanță pentru cetățenii români, și anume accederea României în Programul Visa Waiver. Sper că vom putea identifica modalități concrete pentru a înregistra progrese în acest dosar foarte important”, a spus Aurescu.

Antony Blinken a amintit de recentul acord privind primul reactor nuclear modular de mici dimensiuni.

"Este o performanţă, este o tehnologie care va avea un impact major asupra a ceea ce înseamnă provocările din domeniul schimbărilor climatice. Sunt recunoscător pentru asta şi pentru colaborarea în ceea ce priveşte situaţia COVID-19. A avut un mare impact asupra României, aşa cum a fost şi aici, în Statele Unite ale Americii. Dar suntem alături în aceste eforturi", a evidenţiat secretarul de stat american.

"Avem un parteneriat strategic şi vom avea un dialog strategic, dovadă a faptului că lucrăm îndeaproape pe multe subiecte. Suntem alături când vorbim de anumite provocări ale Rusiei şi de provocări ale Chinei. Suntem alături când vorbim de securitatea şi stabilitatea europene şi suntem alături în multe domenii", a mai spus Blinken.

Potrivit lui Aurescu, cooperarea cu SUA în domeniul nuclear devine un nou pilon al Parteneriatului nostru Strategic.

”Vom discuta despre cooperarea în domeniul economiei și energiei, voi menționa necesitatea mai multor investiții americane și a creșterii implicării SUA în proiecte regionale strategice de interconectare, precum Rail2Sea și Via Carpathia. Ați menționat cooperarea în domeniul nuclear și cred că aceasta crește, devine un nou pilon al Parteneriatului nostru Strategic, și nu mă refer doar la proiectul de la Centrala de la Cernavodă, ci și la programul privind Reactoarele Modulare Mici”, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe.