Neamţ: Bărbatul care şi-a înjunghiat fetiţele în vârstă de trei luni susţine că nu îşi aminteşte acest moment, dar admite că ar fi putut să le agreseze

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 7 noiembrie 2021, 15:01 Actualitate | Esenţial


Persoana retinuta de politie
Foto: Facebook / Politia Romana
Bărbatul în vârstă de 40 de ani, din Roman, care şi-a înjunghiat cele două fetiţe în vârstă de trei luni, una dintre ele decedând, a povestit anchetatorilor că nu îşi aminteşte acest moment, dar admite că ar fi putut să le agreseze. El susţine că era stresat de mai multe probleme, printre care şi pe cele legate de firma pe care o conduce.


Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, Marius Emil Ianuş, a declarat duminică, pentru News.ro, că bărbatul a povestit în timpul audierii că îşi aminteşte momentul în care şi-a agresat soţia cu cuţitul, dar apoi susţine că nu mai ştie ce s-a întâmplat.

„Ştie momentul când a agresat-o pe soţia lui cu cuţitul şi apoi după acest episod nu îşi mai aduce aminte ce s-a întâmplat. Recunoaşte că ar fi putut să îi agreseze pe cei doi copii, în vârstă de trei luni, nu ştie precis, dar admite că ar fi posibil. El zice că are o lipsă de memorie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.

Bărbatul a mai povestit că era stresat din cauza mai multor probleme, printre care şi cele legate de firma pe care o conduce.

Bărbatul din Roman urmează să fie supus unei expertize psihiatrice.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi, sâmbătă dimineaţa, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o locuinţă din Roman are loc o agresiune în familie.

„La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi jandarmerie, constatând faptul că un bărbat, de 40 de ani, din Roman, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei şi a doi copii, în vârstă de trei luni. Victimele au fost transportate de urgenţă la spital. Din nefericire, unul dintre copii a decedat”, a transmis IPJ Neamţ.

El şi-a înjunghiat un copil în zona inimii, iar celălalt în zona toracică. Fetiţa care a supravieţuit este internată în stare gravă la un spital din Iaşi.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, sâmbătă seara, pentru comiterea infracţiunii de omor şi urmează să fie prezentat duminică Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2105 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    sanki nu isi mai aduce aminte.. (Duminică, 7 noiembrie 2021, 15:14)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... puscarie pe viata + sapun solid.
  • 0 (2 voturi)    
    Apreciez mult logica de fier! (Duminică, 7 noiembrie 2021, 19:17)

    Mortaciune ambulanta [utilizator]

    1. Sunt stressat la servici.
    2. In special am probleme firma pe care o conduc|
    3. asa ca pun mana pe un cutit
    4. si injunghii nevasta, care poate ca m-a enervat
    5. dar si cele doua gemen de 3 luni, care evident nu au nicio vina!

    Superb rationament, bărbatul din municipiul Roman va avea o frumoasa cariera in pedesere!
  • 0 (0 voturi)    
    Psi ! (Duminică, 7 noiembrie 2021, 20:42)

    Namaste! [utilizator]

    desigur...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by