Un dezvoltator imobiliar din Craiova care a construit un bloc de locuinţe cu două etaje mai înalt decât este prevăzut în autorizaţia de construire este obligat, prin decizie a instanţei, să demoleze cele două etaje în plus, relatează News.ro. Poliţia Locală a aplicat două amenzi în timp ce blocul era ridicat, iar pentru că dezvoltatorul nu s-a conformat, autorităţile au deschis proces în justiţie.

Bloc CraiovaFoto: Poliția Locală a Municipiului Craiova

Potrivit Poliţiei Locale Craiova, dezvoltatorul imobiliar a obţinut din partea Primăriei Craiova autorizaţie de construire pentru un bloc cu 4 etaje. După ce a ridicat cele patru niveluri, constructorul a început să lucreze la al cincilea etaj.

„Poliţiştii locali au dispus, în anul 2016, când se lucra la nivelul 5, sancţionarea contravenţională a dezvoltatorului imobiliar, oprirea imediată a lucrărilor şi intrarea în legalitate (prin aducerea construcţiei la forma autorizată, sau prin obţinerea autorizaţiei de intrare în legalitate). Ignorând cele dispuse de poliţiştii locali din cadrul structurii de disciplină în construcţii, dezvoltatorul a construit şi nivelul 6, tot fără autorizaţie şi fără a depune demersuri pentru obţinerea acesteia. Poliţiştii locali au aplicat o nouă sancţiune, dispunând oprirea lucrărilor”, a scris vineri seară pe Facebook Poliţia Locală Craiova.

Când au constatat că firma care lucrează la bloc nu s-a conformat, autorităţile s-au adresat instanţei de judecată care, după cinci ani de procese, a dispus desfiinţarea etajelor neautorizate şi aducerea construcţiei la stadiul prevăzut în autorizaţia de construire.

„În urma procedurilor efectuate de către Poliţia Locală şi executorul judecătoresc, în această perioadă, dezvoltatorul imobiliar a trecut la desfiinţarea nivelurilor 5 si 6 ale construcţiei, cu forţe proprii, pentru a se conforma hotărârii judecătoreşti irevocabile şi pentru a evita plata cheltuielilor de executare şi demolare. Executorul judecătoresc urmează să stabilească dacă acesta a dus la îndeplinire titlul executoriu în limitele dispuse de către instanţa de judecată”, precizează oficialii Poliţiei Locale Craiova pe reţeaua de socializare.