​​O femeie de 38 de ani din Iaşi a murit în timp ce se afla într-un magazin la cumpărături, după ce i s-a făcut brusc rău şi a intrat în stop cardio-respirator. Femeia s-a tratat acasă timp de zece zile, considerând că are gripă, însă testele au confirmat că avea COVID.

112Foto: Facebook/ ISU Constanta

Medicii au declarat, joi, că femeia s-a tratat acasă, nu a apelat la medicul de familie şi nici nu s-a dus la vreun spital, crezând că este vorba de o gripă.

Femeia nu era vaccinată şi nu avea comorbidităţi. Familia a făcut apel la 112, iar un echipaj al ambulanţei, apoi unul SMURD s-a deplasat la magazinul unde femeii i s-a făcut rău. Soţul acesteia a spus că de zece zile ea lua medicamente pentru o presupusă gripă şi că nu s-a adresat niciunui medic, potrivit news.ro.

"A fost evaluată iniţial de un echipaj al ambulanţei cu un asistent, iar saturaţia de oxigen era de 20 la sută. Când a ajuns şi echipajul ATI, se afla în stop. S-a efectuat resuscitare, iar activitatea cardiacă a revenit pentru câteva minute. A ajuns apoi în UPU, iar testul antigen rapid era pozitiv. S-a suspicionat o embolie pulmonară, ca şi complicaţie a COVID-19. S-a făcut resuscitare îndelungată, dar din păcate nu a răspuns la manevrele de resuscitare. A fost confirmat şi testul PCR", a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Ea a precizat că este un caz dramatic, care arată că boala omoară şi pacienţi tineri care nu sunt vaccinaţi.

"Familia a fost înmărmurită şi desigur echipa medicală a fost extrem de îndurerată. Este un caz clar de COVID 19 care omoară un pacient tânăr, de 38 de ani, nevaccinat, care a rămas acasă şi s-a tratat singur pentru o simplă gripă”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu. DSP Iaşi a declanşat o anchetă epidemiologică în acest caz, urmând ca toţi contacţii direcţi ai femeii să fie testaţi.