Tatăl vitreg al Antoniei, fetiţa găsită moartă pe un câmp de lângă Arad, a recunoscut că a incendiat trupul micuţei folosind două sticluţe de acetonă. Băiatul de trei ani al concubinei sale, fratele fetiţei moarte, nu ar fi asistat la incendiere.

Fetita ucisa si incendiata la AradFoto: Parchetul Arad

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Arad, Ruxandra Tarcea, a declarat pentru News.ro că bărbatul de 23 de ani, concubinul mamei fetiţei, a recunoscut şi incendierea cadavrului. El le-a spus procurorilor că a folosit două sticluţe de acetonă.

  • "Bărbatul a recunoscut că a incendiat trupul fetei folosind două sticluţe de acetonă pe care le-a găsit prin casă. Nu a tranşat cadavrul înainte de incendiere. A vrut doar să îşi ascundă urmele.
  • Băiatul de trei ani care se afla cu bărbatul pe câmpul unde a fost dus cadavrul fetiţei nu a asistat la incendiere. Bărbatul a declarat că l-a lăsat pe copil la aproximativ 20 de metri de locul unde a fost incendiată fata”, a declarat Ruxandra Tarcea.

Poliția Română a făcut publică marți o imagine din momentul reținerii bărbatului din Arad suspectat că a ucis-o pe fetița în vârstă de patru ani. Ulterior, acesta a recunoscut, în fața procurorilor, că a omorât-o pe fetiță.

A dat-o cu capul de pereți pentru că dorea să se joace cu el

O reprezentantă a Parchetului a spus marți că tânărul a recunoscut că a ucis-o pe fetiță.

  • "Tatăl şi-a recunoscut fapta. A recunoscut în cadrul audierilor de marţi că s-a enervat, a fost deranjat de fetiţa concubinei sale care îl gâdila şi a vrut să se joace cu el. A dat-o cu capul de peretele din hol.
  • A observat că nu mai are puls, aşa că a pus trupul acesteia într-un geamantan, a luat un taximetru şi a dus cadavrul pe un teren viran.
  • Cu un alt taximetru s-a întors acasă. În călătorie l-a luat şi pe băiatul de trei ani, fratele victimei”, a declarat Ruxandra Tarcea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru News.ro.

Trupul fetiţei a fost găsit sâmbătă seară de un bărbat care îşi plimba câinele în apropierea cimitirului din cartierul arădean Bujac. Poliţiştii au găsit piciorul ars al unui copil, apoi trupul, căruia îi lipseau membrele inferioare.