Administrația Prezidențială a publicat o fotografie în care Klaus Iohannis dă mâna cu președintele american Joe Biden.

Klaus Iohannis si Joe BidenFoto: Presidency.ro

Fotografia a fost realizată la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26).

Iohannis participă luni și marți la Summitul liderilor mondiali care va avea loc în cadrul COP26, la Glasgow (Scoţia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord).

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul reuniunii, preşedintele Klaus Iohannis va susţine Declaraţia Naţională, în care va transmite poziţia României, cu accent pe demersurile pe care le face ţara noastră pentru a limita efectele schimbărilor climatice.

"Declaraţia Preşedintelui României va reflecta astfel abordarea integrată pe care ţara noastră o propune în procesul de combatere a schimbărilor climatice, cu soluţii bazate pe natură în procesul de captare a carbonului, tehnologii verzi care să reducă emisiile din sectorul energetic şi industrial, schimbarea comportamentului cetăţenilor prin conştientizarea şi educarea cu privire la problematica schimbărilor climatice", se arată în comunicat.

Totodată, preşedintele Klaus Iohannis va participa la evenimente în format multilateral şi bilateral pe tema soluţiilor bazate pe natură la problema schimbărilor climatice şi reducerea emisiilor din sistemul energetic.