Alexandra Cocunova, o violonistă din Republica Moldova, solistă a Filarmonicii Naţionale și membră a Orchestrei Internaţionale de la Geneva, este cercetată penal, iar vioara i-a fost confiscată pe aeroportul din Chișinău, la plecarea la un concurs în Rusia, pe motiv că ar fi un Stradivarius care ar face parte din patrimoniul național și nu avea voie să o scoată din țară. Ministrul Culturii și Filarmonica spun că vioara nu este Stradivarius, vorbesc despre exces de zel și confuzie, în timp ce Procuratura anunță anchetă cu implicarea Interpol.

Artistă din Repubica Moldova lăsată fără vioară de către vamesiFoto: Unimedia

Alexandra Conunova s-a născut în Republica Moldova, iar acum locuieşte în Elveţia. Este solistă a Filarmonicii Naţionale şi membră a Orchestrei Internaţionale de la Geneva. Este multiplă laureată a concursurilor internaţionale de interpretare.

Ea urma să meargă la un festival din Moscova, invitată de Vadim Repin, violonist celebru, însă a fost reținută pe aeroportul din Chișinău. Artista avea asupra ei un document prin care instrumentul era evaluat la 2 milioane de euro, iar autorităţile de la Chişinău i-au confiscat vioara și i-au făcut dosar penal pentru contrabandă, conform TVR Moldova.

Motivul: vioara ar fi fost Stradivarius, ar fi făcut parte din patrimoniul național, iar violonista nu ar fi avut voie să o scoată din țară.

O vioară Stradivarius, care nu e Stradivarius

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat pentru TVR Moldova că vioara nu este Stradivarius. El spune că instrumentul a fost realizat de renumitul lutier italian Giovanni Battista Guadagnini şi este deţinut legal de violonista Alexandra Conunova.

Ministrul a mai spus că este "o confuzie regretabilă şi exces de zel" din partea vameşilor.

Vioara confiscată de vameşi - realizată în 1785 - a fost împrumutată violonistei Alexandra Conunova de către elveţianul Cedric Berger.

  • "Nu avem niciun motiv să ne îndoim că Alexandra nu ar deţine această vioară absolut legal, dar lucrul acesta trebuie probat prin actele corespunzătoare. Nu ştiu de ce nu se acceptă actele în formă electronică, se cer actele pe hârtie şi asta înseamnă că de la Geneva trebuie să ajungă acest contract de locaţiune, de încredinţare a viorii”, a mai afirmat ministrul Culturii.

El a mai spus că această confuzie a apărut în momentul în care, la cererea violonistei, un expert local i-a eliberat acesteia, pentru a intra cu vioara în Rusia, un certificat în care scria că vioara este un obiect de patrimoniu al Republicii Moldova: "Alexandra nu a verificat ce scrie în certificat, dar din câte ştiu scria că vioara este un obiect de patrimoniu al Republicii Moldova, ceea ce nu este adevărat. Nu este adevărat, această vioară nu figurează în registrele patrimoniului Ministerului Culturii”.

  • "Guadagnini este absolut alt autor, alt meşter, la fel bun, dar nu e Stradivarius. Aceasta e o prostie, nimeni nu a avut intenţia să scoată vioara.
  • Era vioara la care cântă persoana, atât. Nu a declarat-o când a intrat în ţară, nu a declarat-o pentru că aşa călătoreşte în toată lumea”, a spus, la rândul său, directorul Filarmonicii Naţionale "Serghei Luncheivici", Svetlana Bivol.

Anchetă cu implicarea Interpol

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a anunțat vineri că instituția "întreprinde, în continuare, acțiunile de urmărire penală necesare stabilirii circumstanțelor importante investigațiilor care vizează încercarea de scoatere din țară a unei viori datate din secolul al XVIII-lea, fără declararea acesteia, prin Aeroportul Internațional Chișinău, la 22 octombrie curent”, scrie Unimedia.

Procurorii reamintesc despre prevederile legii cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice.

  • "În concret, aceasta interzice scoaterea din țară a valorilor din domeniul artei fără deținerea autorizației eliberate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, în care se specifică costul obiectului şi faptul că acesta nu prezintă valoare culturală.
  • Totodată, sunt de remarcat prevederile Convenției de la Paris asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea şi împiedicarea operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale, semnată de statele părți în 1970 și ratificată de Moldova în 2007. Mai exact, aceasta stabilește obligația statelor membre pentru ca să ia toate măsurile necesare pentru a sechestra bunurile culturale ce nu dețin o autorizație de expediție, în vederea evitării circulației ilegale a acestora și de a informa statul de origine a bunului cultural.
  • În acest sens, cu participarea experților și a deținătorului instrumentului reținut la Aeroportul Internațional Chișinău, acesta a fost examinat în detalii.
  • (...) Prin intermediul serviciului INTERPOL, organul de urmărire penală urmează să stabilească statutul viorii ridicate, valoarea de facto a acesteia și dacă ea reprezintă o valoare culturală pentru statul de origine. Ulterior, în baza rezultatelor procedurilor enunțate, oamenii legii urmează să aprecieze statutul procesual al persoanei care deținea instrumentul muzical la ieșirea din Moldova", a mai transmis Procuratura de la Chișinău printr-un comunicat de presă citat de Unimedia.