Militar din Craiova arestat după ce ar fi încercat să întrețină reluații sexuale cu un băiat de 15 ani

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 28 octombrie 2021, 12:03 Actualitate | Esenţial


catuse
Foto: Hotnews
Un militar în vârstă de 51 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv, după ce ar fi încercat să întreţină relații sexuale cu un băiat în vârstă de 15 ani, în schimbul unor sume de bani. Potrivit polițiștilor, copilul fusese racolat pe rețelele sociale.

Potrivit unui comunicat al Poliției Dolj, poliţişti ai Secţiei 3 Poliţie Craiova s-au sesizat că într-o locuinţă din Craiova un bărbat ar intenţiona să întreţină raporturi sexuale cu un minor, scrie News.ro. Polițiștii care au mers la fața locului au identificat un bărbat de 51 de ani, din Ostroveni, care locuieşte fără forme legale în Craiova, şi un copil de 15 ani, din Sadova.

“Din cercetările efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 51 de ani ar fi racolat minorul prin intermediul unei reţele de socializare, în vederea întreţinerii de raporturi sexuale, în schimbul unor sume de bani”, a transmis IPJ Dolj.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de către un procuror al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, Circumscripţia Teritorială Craiova, pentru tentativă la act sexual cu un minor şi racolarea minorilor în scopuri sexuale. Apoi, el a fost dus la Tribunalul Militar Timişoara, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.

Conform unor surse citate de News.ro, bărbatul este militar.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















836 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    51 de ani (Joi, 28 octombrie 2021, 12:09)

    mos ion roata [utilizator]

    si inca nepensionat? cred ca e vorba de o greseala. La varsta asta vorbim despre militari in rezeva in mare parte generali.
  • +4 (4 voturi)    
    hehe (Joi, 28 octombrie 2021, 12:11)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    ce fac procurorii este un abuz in acest caz. codul de procedura penala a lui predoiu ne spune clar ca fapta nu este de natura penala, minorul avand peste 15 ani, militarul nu era turore iar articolul cu puscarie daca ai dat bani minorului intre 15-18 ani a fost eliminat din noul cod penal al lui predoiu. daca stie altcineva altceva, ma poate contrazice dar cu trimiteri clare la articole din cod.
    • 0 (0 voturi)    
      sri (Joi, 28 octombrie 2021, 12:18)

      tcvl [utilizator] i-a raspuns lui jeanvaljeanro

      eu sunt curios cum polițiștii s-au sesizat. Probabil era urmărit de mult timp individul și atunci nu mai e nevoie de nici un cod de procedură al lui Predoiu pentru că a fost prins in capcană și de fapt ăsta a racolat pe net ofițeri sub acoperire ...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by