O adolescentă din oraşul Tulcea a sărit de la etajul al patrulea al unui bloc, iar alte două persoane s-au intoxicat cu fum, după ce apartamentul în care se aflau a fost cuprins de incendiu, în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

Ambulanta SMURDFoto: Hotnews

Adolescenta, în vârstă de 15 ani, a sărit de la etaj înainte de sosirea pompierilor şi a fost găsită conştientă în faţa blocului, cu multiple traumatisme provocate de căderea de la înălţime.

Ea a fost transportată la spital, împreună cu cele două persoane intoxicate cu fum, care s-au autoevacuat.

Pentru stingerea incendiului au intervenit cinci echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, precum şi o ambulanţă SAJ.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat într-un dormitor al apartamentului, iar în urma intervenţiei s-a împiedicat extinderea flăcărilor. (Agerpres)