Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, dr. Diana Manolescu, spune că a observat o "diferenţă însemnată" între plămânii unui bolnav COVID vaccinat şi ai unui bolnav nevaccinat. Ea afirmă că în cazul majorității pacienților vaccinați nu există afectare pulmonară, în timp ce la cei nevaccinaţi afectarea pulmonară poate ajunge până la 85 la sută.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • ”Am observat o diferenţă însemnată, din punct de vedere imagistic, între plămânii unui pacient vaccinat împotriva SARS-CoV-2 şi cei ai unui pacient nevaccinat.
  • La peste 95 la sută dintre persoanele vaccinate, care fac totuşi COVID-19, nu există o afectare pulmonară, în timp ce în cazul bolnavilor nevaccinați începe de la 30-40 la sută şi poate creşte, într-un interval extrem de scurt, uneori chiar şi de câteva ore, până la 70-80 şi chiar 85 la sută”, spune medicul Diana Manolescu, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, conform News.ro.

Ea spune că nu de puține ori leziunile pulmonare sunt atât de grave încât pot duce la desesul pacientului: ”Nu de puţine ori, din păcate, aceste leziuni pulmonare devin incompatibile cu viaţa. Singură soluţie este vaccinarea”.