Un număr de 34 de persoane, printre care și un comisar șef de Poliție, implicate în cunoscutul dosar al permiselor obținute fraudulos în Suceava au fost trimise în judecată de Direcția Națională Anticorupție.

Masina PolitieFoto: Facebook

Aceștia, angajați MAI, instructori și intermediari ai școlilor de șoferi, reprezintă doar o ”tranșă” de trimiteri în judecată, fiind vorba de cei care ar fi permis fraudarea probei teoretice a examenului de obținere a permisului de conducător auto unui număr de 235 de candidați, în cursul anului 2020.

”Acest dosar a fost disjuns având în vedere dimensiunea infracțională și numărul mare de persoane implicate în întreaga procedură de examinare, astfel încât, pentru fapte legate de fraudarea probei practice a examenului, urmărirea penală continuă într-un dosar separat”, precizează DNA.

În cazul permiselor obținute fraudulos, alte două dosare au fost anterior trimise spre judecare, în legătură cu protecția activităților de corupție privind eliberarea permiselor auto, de către oficiali ai unor instituții cu atribuții de depistare a practicilor ilegale în rândul personalului din cadrul M.A.I..

Într-un alt dosar privind fapte de corupție legate de înmatriculări auto se desfășoară în continuare acte de urmărire penală față de mai multe persoane.

Ce spun procurorii:

”Începând cu luna ianuarie a anului 2020, în calitate de comisar șef și coordonator al Compartimentului examinări permise de conducere, Obreja Radu Ionuț împreună cu Perijoc Gheorghe-Ionel, agent de poliție în cadrul aceleiași instituții, și cu un administrator al unei școli de șoferi, ar fi constituit un grup infracțional organizat, din care ar fi făcut parte și Butnariu Paul Alexandru și Rusu Daiana Iuliana, dar și alți instructori auto și administratori de școli de șoferi, precum și persoane fără o calitate specială.

S-ar fi urmărit astfel ca, printr-o acțiune concertată, să se fraudeze, în schimbul unor sume de bani primite cu titlu de mită, examenele teoretice pentru obținerea permisului de conducere.

Concret, Obreja Radu Ionuț ar fi pretins și primit de la elevi/cursanți, prin intermediul unor administratori, instructori sau persoane fără calitate specială, în numele său personal, diverse sume de bani, cu titlu de mită, cuprinse între 600 euro și 5.500 euro.

În schimb, Obreja Radu Ionuț ar fi înlesnit fraudarea, de către candidații interesați, a examenului teoretic pentru obținerea permisului de conducere, eludând dispozițiile legale imperative cu privire la organizarea și promovarea acestuia.

Ceilalți membri ai grupului care, de regulă aveau calitatea de instructori, trebuiau să acționeze drept extensii ale Obreja Radu Ionuț și aveau rolul de a racola candidați care, nereușind să atingă standardul minim solicitat pentru promovarea probei teoretice, erau dispuși să plătească sume de bani.

Pentru a evita expunerea, Obreja Radu Ionuț ar fi apelat la Perijoc Gheorghe Ionel, persoană cu multiple conexiuni și cunoștințe în rândul instructorilor auto, cu rol de interfață în relația cu restul membrilor grupării.

Fraudarea examenului teoretic s-ar fi făcut prin două metode:

1. Metoda clasică, ce era cunoscută în rândul membrilor grupării infracționale sub numele de „Șopteala”, constând în comunicarea directă, pe un ton scăzut și în mod conspirat, a răspunsurilor corecte către candidat, de către Obreja Radu Ionuț.

2. Metoda „Vesta de blugi”, constând în utilizarea de echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio-video (candidatul era echipat cu o cască și o vestă specială, care avea disimulate sisteme de comunicare audio-video la distanță, iar răspunsurile corecte aferente chestionarului erau comunicate de către unul dintre inculpați plasat în afara sălii de examen), activitatea desfășurându-se cu acordul și sub atenta coordonare a lui Obreja Radu Ionuț și Perijoc Gheorghe Ionel.

În funcție de gradul de pregătire al candidatului sau de suma de bani disponibilă pe care candidatul era dispus să o remită cu titlu de mită, ajutorul se concretiza în comunicarea tuturor răspunsurilor aferente chestionarului electronic de către Obreja Radu Ionuț sau în comunicarea parțială a răspunsurilor.

Suma de bani percepută de către grupare ar fi fost de 100 de euro pentru fiecare întrebare, sumă din care liderul grupării primea cea mai mare parte, restul fiind împărățit între alți membri ai grupării implicați în fraudarea examenului.

Existau anumite categorii de candidați (cei care proveneau din alte județe decât Suceava ori persoane cu educație precară) în cazul cărora sumele de bani percepute și primite cu titlu de mită erau sensibil mai mari.

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor sume de bani, ridicate de la cinci dintre inculpați, printre care și Perijoc Gheorghe Ionel și Rusu Daiana Iuliana, în valoare totală de: 443.785 euro, 60.635 lire sterline, 4.526 dolari americani și 815.977 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.”

Referințe: