„Dune 2” este ca și confirmat. Ann Sarnoff, CEO-ul WarnerMedia Studios, a dat de înțeles că, deși a doua parte pentru filmul regizat de Denis Villeneuve nu a primit încă undă verde, el este cu siguranță pe drum. „Vom avea un sequel pentru Dune? Dacă vă uitați la film veți vedea cum se termină. Cred că știți răspunsul la întrebare”, a declarat aceasta într-un amplu interviu acordat Deadline săptămâna aceasta.

Nerd AlertFoto: Hotnews

Deși vestea nu este tocmai nouă, Villeneuve relatând la rândul său în luna pentru revista Vanity Fair că nu ar fi fost de acord să regizeze Dune dacă acesta nu va avea două părți (și filmul chiar începe cu titlul Dune: Part 1), aceasta este prima confirmare din partea unui oficial al Warner Bros, studioul care a produs filmul, în acest sens.

Lungmetrajul, care a apărut ieri în cinematografele din România, simultan cu cele din America de Nord, a fost ovaționat timp de 8 minute la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, unde a fost prezentat pentru prima dată, și are în prezent un rating de 8,3 pe agregatorul de recenzii Rotten Tomatoes, la fel ca pe IMDB.

Dune are deja un debut promițător, realizând încasări de 36,8 milioane de dolari în țările în care a fost lansat înainte de lansarea oficială din Statele Unite de vineri. Dacă oficialii Warner Bros. așteptau să vadă cum este primit filmul înainte să facă un anunț oficial privind partea a doua, lucrurile arată promițător. De altfel Villeneuve a declarat recent că este pregătit să înceapă filmările pentru Dune 2 chiar de anul viitor.

Dune a apărut vineri în cinematografele din România (FOTO: WarnerMedia / Legendary Pictures)

„History of the World” va avea o a doua parte după 4 decenii. Actorul și regizorul american Mel Brooks va scrie și va fi producător executiv al unui sequel pentru History of the World: Part I, comedia antologică lansată în 1981 care a devenit un film cult de-a lungul ultimilor 40 de ani. Mai mult, partea a doua va veni sub forma unui serial, Hulu comandând deja 8 episoade.

Studioul Searchlight Pictures al Disney și 20th Television vor produce seria, fiind așteptat ca filmările să înceapă anul viitor. Deocamdată nu a fost anunțată distribuția sau cine va regiza serialul însă Brooks afirmă că „de abia aștept să spun din nou adevărul real despre toate gogoșile pe care lumea a fost păcălită să le creadă că sunt istorice”.

History of the World: Part I a fost lansat pe 12 iunie 1981 însă, din păcate pentru film, el a ajuns în cinematografe în aceeași zi cu Indiana Jones: Raiders of the Lost Ark și cu o săptămână înainte de Superman II. Comedia a fost eclipsată de cele două lungmetraje și a fost slab primită de critici, dovedindu-se o dezamăgire comercială considerabilă pentru studioul 20th Century Fox, relatează Variety.

Ediția remastered a trilogiei GTA va fi lansată în noiembrie - și îmbunătățirile sunt uriașe. Trilogia GTA, numită oficial Grand Theft Auto: The Trilogy - The Definitive Edition, are în sfârșit o dată de lansare, punând capăt lunilor de speculații și a zvonurilor potrivit cărora ediția remastered nici nu există de fapt.

Pachetul care include versiuni remastered ale Grand Theft Auto 3 și a succesorilor săi larg aclamați, Vice City și San Andreas, va fi lansat digital la nivel internațional pentru PC, PS4, PS5, Xbox One, Xbox Series X/S și Nintendo Switch pe 11 noiembrie 2021, urmând ca acesta să fie vândut și în format fizic pentru Xbox Series X/S and Xbox One, Nintendo Switch și PS4 începând cu data de 7 decembrie.

Fiecare joc din trilogie a fost îmbunătățit în Unreal Engine, urmând să aibă, printre altele, lumini noi-nouțe, texturi la o rezoluție mai înaltă și controlere regândite pentru a fi mai în linie cu GTA 5. Mai exact, mișcările, camera și controlarea țintelor au fost modificate pentru a fi mai familiare unor gameri ce poate nu au prins jocurile când au fost lansate pentru prima dată, scrie Twinfinite.

Franciza GTA e una dintre cele mai populare din istoria gamingului (FOTO: Rockstar Games)

Veste bună: nu noi am omorât mamuții lânoși. Potrivit unui proiect de cercetare care a durat 10 ani și ale cărui concluzii au fost publicate miercuri în revista Nature, extincția din urmă cu 4.000 de ani nu s-a datorat din cauza vânării excesive de către oameni. Se pare că vinovatul este viteza cu care s-a schimbat clima: prea rapidă pentru aceste rude blănoase ale elefanților.

Cercetătorii au analizat mostre ADN ale unor plante și mamuți descoperite în 535 de situri diferite din permafrost și sedimente ale unor lacuri din Arctica, acestea oferind o perspectivă asupra comunităților de animale și a transformărilor pe care le-a suferit mediul în ultimii 50.000 de ani.

Mamuții au supraviețuit timp de 5 milioane de ani, trecând cu succes inclusiv prin câteva ere glaciare, și au trăit alături de oameni 30.000 de ani, fiind vânați de strămoșii noștri preistorici pentru carne, oase, colți și blană. Însă se pare că în cele din urmă ei au fost uciși de climă.

„Cea mai recentă eră glaciară, Pleistocenul, s-a sfârșit în urmă cu 12.000 de ani când ghețarii au început să se topească și turmele de mamuți au scăzut ca număr. Se credea că mamulții au început să dispară atunci însă ceea ce am descoperit de fapt este că ei au supraviețuit în diferite regiuni din Arctica în timpul Holocenului, perioada în care trăim acum, pentru o perioadă mult mai îndelungată decât și-au dat seama oamenii de știință”, afirmă dr. Yucheng Wang, profesor la Universitatea Cambridge și autor principal al studiului.

Datele sugerează că schimbările climatice au dus la o modificare a precipitațiilor, ducând la formarea de lacuri, râuri și mlaștine. Vegetația din regiunile în care trăiau mamuții s-a schimbat la rândul ei, aceștia având dificultăți tot mai mari să găsească hrană. Acest lucru a dus în timp la diminuarea diversității genetice, ceea ce le-a îngreunat și mai mult supraviețuirea.

Potrivit noului model, oamenii nu au avut niciun impact asupra dispariției finale a mamuților. „Am reușit în sfârșit să demonstrăm că nu doar schimbările climatice au fost problema, ci că viteza lor a reprezentat ultimul cui în sicriu - mamuții nu s-au putut adapta suficient de rapid când mediul s-a transformat radical și hrana lor a devenit rară”, explică profesorul Eske Willerslev de la Universitatea Cambridge, coautor al studiului citat de IFL Science.

Discuții avansate pentru un nou serial „The Sopranos”.David Chase, creatorul Clanului Soprano, poartă discuții cu HBO pentru un serial sequel al uneia din cele mai populare serii din istoria televiziunii americane. Informația a fost dezvăluită tot de CEO-ul WarnerMedia, Ann Sarnoff, în cadrul interviului pe care l-a acordat site-ului Deadline joia aceasta.

„Discutăm cu David despre un nou serial legat de Clanul Soprano pe HBO Max”, a anunțat aceasta, decizia având probabil legătură cu succesul The Many Saints of Newark, lungmetrajul prequel care spune povestea unui tânăr Tony Soprano. Deși în cinematografe a realizat încasări de doar 11,4 milioane de dolari la nivel internațional de la lansarea sa pe 1 octombrie, filmul a reaprins din nou interesul față de clanul mafiot.

„Vezi Clanul Soprano apărând din nou în topul celor mai vizionate seriale de pe HBO Max și are deja o viață nouă”, a spus Sarnoff, adăugând că „[The Many Saints of Newark] a ridicat franciza The Sopranos într-un mod nou. Nu poți măsura asta doar la box office”.

Anunțul vine și după ce Chase a semnat recent un contract uriaș pe 5 ani cu WarnerMedia, urmând să fie în fruntea unor proiecte HBO, HBO Max și chiar Warner Bros. Pictures, potrivit Collider.

Mel Gibson va juca în „The Continental”. Actorul american a fost ales să joace în miniseria spin-off inspirată din John Wick, franciza de filme neo-noir cu Keanu Reeves în rolul principal. Deși de ani de zile există discuții despre o astfel de serie care să se învârtă în jurul lanțului de hoteluri Continental folosit de asasini în lungmetrajele John Wick, Lionsgate a confirmat oficial în luna aprilie că proiectul a primit undă verde.

Deși a fost anunțat recent că miniseria va avea doar 3 episoade, fiecare din acestea va avea un buget care poate rivaliza cu cel al unor filme majore, Mel Gibson urmând să joace un nou personaj numit Cormac. Se pare că acesta va fi unul dintre rolurile principale, însă The Continental îl va avea în prim-plan pe un tânăr Winston Scott (Ian McShane joacă o versiune mai în vârstă a acestuia în filmele John Wick) în New York-ul anilor 1970.

Decizia de a-l coopta pe Gibson în distribuția miniseriei a fost criticată în SUA pe platformele social media, unii utilizatori amintind de declarațiile sale controversate din trecut. Gibson a jucat cel mai recent în filmul Boss Level, lansat la începutul acestui an, în timp ce ultima sa apariție pe micile ecrane a fost în 2008 în serialul documentar Carrier, relatează IGN.

Mel Gibson a câștigat un Premiu Oscar în 1995 pentru regizarea Braveheart (FOTO: LMK / Landmark / Profimedia)

Doar un împărat roman din 4 a murit de cauze naturale. Să fii conducătorul unuia dintre cele mai mari imperii din lume ar putea suna ca o slujbă confortabilă însă, potrivit unui nou studiu, conducătorii romani aveau cel mai periculos loc de muncă din lume.

Din cei 175 de bărbați care au condus Imperiul Roman doar 24,8% au murit din cauze naturale, restul fiind asasinați, uciși în luptă sau forțați să se sinucidă. Deși nu era tocmai un secret că mulți din cei care au condus Roma au murit violent, noua cercetare publicată în Royal Society Open Science a dezvăluit de asemenea că soarta lor a fost guvernată de același principiu matematic care determină severitatea cutremurelor.

„Deși par să fie întâmplătoare, distribuțiile de putere ale probabilităților sunt găsite în numeroase fenomene asociate unor sisteme complexe, precum dimensiunile craterelor de pe Lună, magnitudinea cutremurelor, frecvența unor cuvinte în texte, valoarea de piață a companiilor și chiar numărul de 'followeri' pe care cineva îl are pe social media”, afirmă Francisco Rodrigues, unul dintre autorii studiului realizat la Universitatea Sao Paolo.

Modelul la care se referă cercetătorul este așa-numitul „Principiu Pareto” sau regula de 80/20 care afirmă că pentru multe evenimente, aproximativ 80% din efecte sunt produse de 20% din cauze. De exemplu, 80% din vânzările unei firme vin de la 20% din clienți, 80% din recolta unei grădini vine de la 20% din plante sau, în cazul social media, 20% din conturi au 80% din followeri.

În ceea ce-i privește pe împărații romani, procentul celor care au murit violent este în mod clar disproporționat față de cei care au murit de cauze naturale. Printre cei care au căzut de partea nefericită a acestui model matematic se numără împărați ca Claudius, otrăvit de soția sa Agrippina pentru ca fiul ei Nero să poată urca pe tron.

Nero la rândul său a fost în mod faimos răsturnat de la putere și forțat să se sinucidă 15 ani mai târziu. În contrast, o serie de împărați romani cunoscuți, printre care Augustus, Vespasian, Hadrian și Marc Aureliu, au reușit să rămână de cealaltă parte a Principiului Pareto, stingându-se din viață în circumstanțe mai pașnice, relatează IFL Science.

Ah, și Sony a lansat săptămâna aceasta un nou trailer pentru Ghostbusters: Afterlife, următorul titlu al francizei Ghostbusters. Filmul va spune povestea unei mame singure și a celor doi copii ai ei care, după ce ajung într-un orășel mic, încep să își descopere legăturile cu vânătorii de fantome originali și secretul lăsat în urmă de bunicul lor. Lungmetrajul va ajunge în cinematografe pe 18 noiembrie, potrivit HeyUGuys.

P.S.: Bănuiesc că ai văzut deja că lansarea Indiana Jones V a fost amânată pentru 2023, nu?

În caz că vrei să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici: