Cel puțin 30 de copii români, majoritatea cu vârste sub 14 ani, au fost constrânși și folosiți pentru a comite furturi și tâlhării în Spania, victimele fiind persoane de vârstă înaintată, care erau tâlhărite în momentul în care retrăgeau bani de la bancomate, conform Poliției Române, care a anunțat joi destructurarea grupării.

PolitiaFoto: Politia Romana

Potrivit Poliției Române, în acest caz autoritățile au cooperat cu Poliția Națională din Spania, fiind clarificate peste 200 de infracțiuni comise la bancomate de către gruparea specializată în furturi și tâlhării.

Anchetatorii spun că ar fi existat peste 20 de adulți din cel puțin 5 familii sau clanuri, înrudiți între ei, poziționați ierarhic, care ar fi exploatat cel puțin 30 de copii de vârste diferite, instruiți pentru comiterea faptelor.

Copiii nu ar fi frecventat școala și s-ar fi dedicat exclusiv comiterii de infracțiuni, în scopul obținerii de bani pentru adulți, care i-ar fi transportat în locul ales și ar fi rămas în zonă, monitorizând acțiunile lor. Polițiștii mai spun că membrii grupării ar fi folosit violența și intimidarea pentru a-i forța pe copii să comită infracțiuni.

În unele cazuri de tâlhărie, minorii ar fi folosit forța fizică, iar în altele aceștia le-ar fi atras atenția victimelor și i-ar fi hărțuit, în timp ce alți minori ar fi comis furtul. În majoritatea cazurilor, minorii nu au răspundere penală având sub 14 ani.

Conform Poliției, unii dintre minori ar fi locuit cu alte familii, departe de nucleul lor familial cel mai apropiat, care îi ignora complet, fiind obligați să comită infracțiuni în fiecare zi, mai mult de 12 ore pe zi rătăcind pe străzi, prin diferitele secții de poliție sau centre pentru minori.

Astfel, uneori, membrii grupării i-ar fi dus pe copii cu mașina în afara Madridului, pentru a comite infracțiuni în locuri în care sunt necunoscuți autorităților de poliție. Aceste practici au fost verificate în Sevilla, Zaragoza, Barcelona, Valencia, Toledo și Ciudad Real, existând un „fel de rotație” între minori, pe măsură ce înaintează în vârstă sau devin bine cunoscuți, în faptele pe care le desfășoară.

Polițiștii mai spun că au descoprit, pe rețelele sociale, videoclipuri în care minorii s-ar fi lăudat că fură, explicând cum procedează și chiar înregistrându-se în timp ce comit faptele, iar, în altele, aceștia ar fi afișat bani, telefoane mobile sau ceasuri, în timp ce dansează sau se filmează în vecinătatea bancomatelor.

În acest dosar au fost arestate 26 de persoane, iar 37 de copii au fost admiși în Centrul de Minori, din cadrul Departamentului Politici Sociale, Familii, Egalitate și Natalitate din Madrid.

Poliția Română mai precizează că EUROPOL și INTERPOL au oferit informații cu fapte asemănătoare din Austria, Belgia, Germania, Franța, Italia, Olanda, România și Regatul Unit, care au ajutat la stabilirea faptului că aceste clanuri au antecedente de săvârșiri de infracțiuni de exploatarea a minorilor și în alte țări europene.