O profesoară din Ialomița, fost director de școală, și-ar fi însușit banii din bursele pentru elevi timp de 3 ani

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 18 octombrie 2021, 15:14 Actualitate | Educatie


Politia
Foto: Politia Romana
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ialomiţa a început o anchetă în cazul unei profesoare, fost director de şcoală, care, timp de 3 ani, şi-ar fi însuşit bursele mai multor elevi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Ialomiţa, Ludmila Dascălu, poliţiştii au început cercetări pentru abuz în serviciu şi delapidare în cazul unei femei de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale, care şi-ar fi însuşit o parte din banii destinaţi burselor şcolare.

"Din verificări a reieşit că, în perioada 2018-2021, o femeie, în vârstă de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale din judeţul Ialomiţa, şi-ar fi însuşit o parte din fondurile alocate pentru bursele şcolare. Prejudiciul este estimat la 22.000 de lei", a declarat reprezentantul IPJ Ialomiţa, conform News.ro.

Este vorba despre fostul director al Şcolii Profesionale Reviga din judeţul Ialomiţa, care şi-ar fi însuşit o parte din sumele ce li se cuveneau elevilor care proveneau din familii cu venituri reduse.

Faptele au fost descoperite de noua directoare a şcolii, care a sesizat Inspectoratul Şcolar, iar instituția a cerut un control la şcoala respectivă. Primele concluzii sunt că fosta directoare şi-ar fi însuşit o parte din sumele pe care în mod normal trebuia să le primească elevii care proveneau din familii cu posibilităţi materiale reduse.

Femeia acuzată că şi-ar fi însuşit banii copiilor continuă să predea, fiind încă angajată a şcolii pe care a condus-o şi de la vârful căreia a comis infracţiunile de care este acum acuzată, scrie News.ro.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2400 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Singura? (Luni, 18 octombrie 2021, 15:51)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Fara sa o ajute nimeni? Mi-e greu sa cred.

    Iti trebuie un anumit tip de caracter ca sa iti bati joc de copii in halul asta si sa iei chiar si putinul ala de bani din mana lor.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by