NERD ALERT

Nou record absolut de frig: 38 de picokelvini în laborator / Noua Zeelandă și-a dat afară vrăjitorul oficial după mai bine de două decenii / Un AI a recreat 3 tablouri faimoase distruse de naziști

de Sebastian Jucan     HotNews.ro
Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 10:48 Actualitate | Esenţial


Nerd Alert
Foto: Hotnews
Cercetătorii au stabilit un nou record pentru cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată în laborator: 38 de picokelvini. O echipă de cercetători germani a reușit să atingă această temperatură extremă ce reprezintă a 38-a trilionime dintr-un grad deasupra temperaturii de zero absolut (−273,15 °C) în timpul studierii Condensatului Bose-Einstein (CBE), numit și a cincea stare a materiei.

Atunci când se află în starea CBE materia începe să se comporte ca un singur atom mare, devenind foarte interesantă pentru fizicienii care sunt interesați de mecanica particulelor subatomice. În caz că nu îți amintești de orele de fizică din liceu, temperatura este o măsură a vibrației moleculare - cu cât se mișcă mai mult o colecție de molecule, cu atât este mai ridicată temperatura lor colectivă.

Zero absolut, sau zero grade pe scara Kelvin, este punctul în care toate vibrațiile încetează. Cu alte cuvinte, este cea mai scăzută temperatură posibilă, nimic neputând fi răcit mai mult deoarece în substanță nu mai există deloc căldură. Iar în apropierea temperaturii de zero absolut încep să se întâmple lucruri ciudate. De exemplu, lumina devine un lichid care poate fi la modul propriu turnat într-un recipient, potrivit unui studiu publicat în 2017 în revista Nature Physics.

În noul experiment cercetătorii au plasat un nor de aproximativ 100.000 de atomi de rubidiu în stare gazoasă în interiorul unei încăperi din care au fost eliminate toate particulele pentru a crea un vid. Apoi, ei au răcit încăperea până la două miliardimi de grad Celsius deasupra temperaturii de zero absolut, ceea ce ar fi fost în sine un record.

Însă membrii echipei germane au vrut să forțeze limitele fizicii iar pentru asta aveau nevoie să reproducă temperaturile din adâncul spațiului cosmic. Ei și-au dus încăperea la turnul de experimente din Bremen al Agenției Spațiale Europene unde au lăsat-o în cădere liberă de la o înălțime de 120 de metri în timp ce un câmp magnetic era activat intermitent pentru a permite Condensatului Bose-Einsten să plutească neperturbat de gravitație.

Rezultatul a fost că CBE a rămas la o temperatură de 38 de picokelvini timp de două secunde, stabilind un nou record, potrivit studiului publicat de cercetători în revista Physical Review Letters. Cel mai rece loc natural cunoscut din univers este Nebuloasa Boomerang din constelația Centaurus, la aproximativ 5.000 de ani lumină de Pământ. Temperatura sa medie este de -272° C (aproximativ 1 kelvin), relatează Live Science.


Materia se comportă bizar când se află în starea de Condensat Bose-Einstein (FOTO: Wikimedia Commons)

Rușii au construit o replică a X-Wing din „Star Wars” în Siberia. Un grup de superfani Star Wars din Siberia a construit o replică la scară reală a aeronavei de luptă X-Wing folosit de Alianța Rebelă din populara franciză science fiction. „A ieșit foarte cool”, relatează Ayaal Feodorov, liderul echipei de construcție din cea mai rece provincie a Rusiei, Republica Saha, cunoscută și sub numele de Iacutia.

Cei 6 membri ai echipei și-au documentat video eforturile care au durat 3 luni, imaginile arătând cum aceștia asamblează aeronava, o vopsesc și apoi transportă până la un parc pentru tineri din Iakutsk, capitala provinciei. „Dar nu este totul. Vom termina foarte curând și roboții R2D2 și C3PO și va fi cel mai tare cosplay din lume!”, a adăugat Feodorov pe Instagram.

Primăvara aceasta Feodorov și echipa sa au terminat și o replică din lemn ce cântărea 1.000 de kilograme și avea o înălțime de 14 metri a navei de luptă Razor Crest din serialul Disney+ The Mandalorian. În serial nava a fost distrusă în sezonul 2 iar replica sa a avut o soartă similară, prăbușindu-se din cauza vânturilor puternice din Siberia la doar o lună după instalarea sa în Iakutsk.

„De data aceasta am ancorat bine nava”, dă asigurări Feodorov, citat de The Moscow Times.



Steve Carell va juca în viitorul serial „Pacientul”. Carell va interpreta rolul psihologului Alexander Strauss în The Pacient, o serie limitată (format care pare tot mai popular) cu 10 episoade produse de televiziunea americană FX. Actorul va intra în pielea unui psiholog care este ținut captiv de un criminal în serie cu o cerință mai puțin obișnuită: să fie vindecat de impulsurile ucigașe.

Însă descâlcirea minții criminalului, concomitent cu ieșirea la suprafață a unor probleme proprii pe care le-a reprimat, va crea o călătorie poate la fel de periculoasă precum captivitatea, afirmă FX în descrierea viitorului său thriller psihologic. Dincolo de aceste informații, datele despre serial, ca de exemplu data lansării, rămân o nebuloasă, proiectul fiind la început de drum.

Știm totuși că Steve Carell, consacrat de interpretarea lui Michael Scott în serialul The Office și aclamat recent pentru rolul din Space Force de pe Netflix, va fi și unul dintre producătorii executivi ai viitoarei serii FX, potrivit HeyUGuys.


Există unele zvonuri potrivit cărora Sezonul 2 al Space Force va fi lansat în curând dar Netflix nu a făcut niciun anunț oficial deocamdată (FOTO: LMK / Landmark / Profimedia Images)

Noua Zeelandă și-a concediat vrăjitorul oficial după mai bine de două decenii. Vrăjitorul Noii Zeelande, probabil singurul vrăjitor din întreaga lume numit în această funcție oficială, a fost dat afară după 23 de ani în slujba publicului, autoritățile afirmând că doresc o abordare mai modernă în ceea ce privește turismul.

Vrăjitorul născut în Anglia, pe numele său real Ian Brackenbury Channell, a lucrat în locuri publice din orașul Christchurch încă de când a ajuns în Noua Zeelandă în 1976. În 1998 el a fost contactat de prim-ministrul de atunci al țării, Mike Moore, care i-a oficializat rolul. „Sunt îngrijorat că vrăjitoria dumneavoastră nu este la dispoziția întregii națiuni”, l-a informat Moore pe bărbat la momentul respectiv”.

„Sugerez prin urmare să luați în considerare sugestia mea de a deveni Vrăjitor al Noii Zeelande, Antarcticii și zonelor de țărm relevante (...) cu siguranță vor exista repercusiuni în domeniul vrăjilor, binecuvântărilor, blestemelor și a altor probleme supranaturale care depășesc competența unor simpli premieri”, i-a mai spus Moore.

Consiliul local din Christchurch a anunțat însă acum că a decis să rezilieze contractul vrăjitorului său care era plătit cu 16.000 de dolari neo-zeelandezi (aproximativ 10.400 de dolari americani) pe an. Lynn McClelland, purtătoarea de cuvânt a consiliului, a declarat că autoritățile vor să „prezinte un oraș vibrant, divers și modern care să fie atractiv pentru rezidenți, vizitatorii interni și internaționali, noi afaceri și muncitori migranți calificați”.

Deși vrăjitorul i-a încântat pe localnici cu aparițiile sale publice de-a lungul anilor, mai recent acesta a fost criticat din cauza unor comentarii considerate sexiste de către unele persoane. Printre altele, Channell a remarcat că situația actuală din Noua Zeelandă arată că „femeile folosesc viclenia pentru a cuceri bărbați durdulii” și că „nu ar trebui să lovești niciodată o femeie deoarece se învinețesc ușor”.

Channell a relatat că autoritățile i-au spus că au decis să îi rezileze contractul deoarece nu mai este în pas cu „vibe-urile” orașului. Însă el a confirmat că vremea sa ca vrăjitor nu s-a încheiat, afirmând că va continua să își facă apariția prin oraș pentru a vorbi cu localnicii, la fel cum a făcut-o de peste două decenii, relatează The Guardian.


Channell la un memorial dedicat victimelor atacului armat asupra moscheilor din Christchurch (FOTO: William West / AFP / Profimedia Images)

„That 90's show” a fost confirmat oficial. Dacă în ceea ce privește sezonul 2 din Space Force Netflix păstrează deocamdată tăcerea, gigantul american de streaming a confirmat oficial că dezvoltă That 90's Show, o serie spin-off a popularului serial That 70's Show lansat în 1998. Mai mult, Netflix a anunțat că actorii Kurtwood Smith și Debra Jo Rupp se vor întoarce în rolurile lui Red și Kitty Forman.

Acțiunea viitorului serial va avea loc în 1995, acesta urmând a spune povestea fiicei lui Eric și Donna, Leia Forman, care îi vizitează pe Red și Kitty în vacanța de vară. Bonnie Turner și Terry Turner, creatorii serialului original, au fost luați la bord de Netflix în rolul de producători executivi ai viitoarei serii pentru care a comandat 10 episoade.

That 90's Show, difuzat timp de 8 sezoane până în 2006, a fost un succes uriaș, lansând carierele unor nume acum consacrate la Hollywood ca Ashton Kutcher, Mila Kunis sau Topher Grace. Deocamdată nu este clar dacă și alți membri ai distribuției originale urmează să apară în episoade ale viitoarei serii despre care fanii speră că va fi mai reușit decât That 80's Show, o altă tentativă de spin-off abandonată în 2002 după doar 13 episoade, scrie IGN.


Kurtwood Smith se va întoarce în rolul lui Red Forman

Google a folosit un AI să recreeze tablouri de Klimt distruse de naziști. În 1945, în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial, un castel austriac care găzduia nenumărate opere de artă importante a izbucnit în flăcări. Naziștii au folosit castelul ca un depozit pentru opere de artă importante iar istoricii cred că aceștia au incendiat premeditat castelul ca să distrugă operele de artă pe care le considerau „degenerate”.

Trei dintre tablourile distruse au fost așa-numitele „Picturi ale facultății”, opere enorme ale renumitului pictor austriac Gustav Klimt numite „Medicina”, „Filozofia” și „Jurisprudența”. Tot ce a rămas până în prezent din aceste picturi sunt fotografiile alb-negru care le-au fost făcute. Însă acum Google, în parteneriat cu Muzeul Belvedere din Viena, a folosit un AI ce a recreat picturile în culori pe baza tehnicilor de învățare automată (machine learning).

Cercetătorii au folosit mai multe surse pentru a crea un algoritm care să coloreze picturile la fel cum ar fi arătat ele în original. O parte din surse au fost relatările din ziare de la momentul prezentării tablourilor care au descris culorile lor, ca de exemplu verdele vibrant folosit pentru cerul „Filozofiei”. AI-ul Google a analizat apoi alte opere ale lui Klimt pictate de acesta în aceeași perioadă.

„Pentru mine rezultatul a fost surprinzător deoarece am putut să le colorăm chiar și în locurile în care nu aveam niciun fel de cunoștințe dar cu ajutorul învățării automate avem presupuneri bune că Klimt a folosit anumite culori”, afirmă dr. Franz Smola, curator la Muzeul Belvedere, într-un comunicat remis presei de Google și citat de Mashable.



Ultima simfonie al lui Beethoven a fost terminată cu ajutorul inteligenței artificiale. Și dacă tot suntem la capitolul AI, a zecea simfonie a lui Beethoven a fost acum finalizată, la peste două secole de la moartea compozitorului german, cu o mână de ajutor din partea inteligenței artificiale.

Beethoven a început să compună această simfonie cu 3 ani înainte de a se stinge din viață însă nu a terminat-o niciodată, singurele lucruri care au supraviețuit cu privire la ea fiind câteva notițe și însemnări muzicale ale compozitorului. Însă în 2019, la aproape 250 de ani de la moartea sa, o echipă alcătuită din muzicologi și experți în inteligența artificială a început reconstituirea simfoniei.

Dr. Ahmed Elgammal, profesor specializat în inteligența artificială de la Universitatea Rutgers, explică: „a fost o provocare uriașă. A trebuit să învățăm AI-ul să ia un pasaj scurt, sau doar un motiv muzical, și să îl dezvolte într-o structură muzicală mai complexă, la fel cum ar fi făcut-o Beethoven”.

Oamenii de știință au folosit lucrări ale lui Beethoven, dar și ale altor compozitori ai vremii precum Bach, Haydn și Mozart pentru a antrena AI-ul, liniile muzicale produse de acesta fiind apoi examinate și aranjate de muzicologi. Premiera simfoniei a avut loc duminica trecută în Bonn, orașul natal al compozitorului german, relatează Euronews. Poți asculta un fragment al acesteia mai jos sau rezultatul final AICI.



P.S.: Bănuiesc că ai văzut că William Shatner a ajuns în spațiu săptămâna aceasta, nu?

În caz că vrei să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















15015 vizualizari

  • +5 (11 voturi)    
    ! (Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 10:59)

    tudorr [utilizator]

    Numai noi tinem vrajitorii platiti bine de la bugetul de stat!
  • -1 (5 voturi)    
    nu (Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 12:47)

    Ilidia [utilizator]

    Nu trebuie sa fii "specialist" ca sa recunosti motive din alte simfonii....
    Asa ca "realizarea" este ratare...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by