Investigația Recorder despre „Clanul Marelui Alb”, în care se arată cum reprezentanții bisericii aleg să folosească fonduri publice pe lucrări cu firme preferate și care umflă costurile reale, s-a lăsat deja cu urmări. Două demisii și o anchetă a DNA, dar și măsuri care vizează firma de construcții implicată în investigația jurnalistică. Vezi cine sunt cei care și-au dat demisia după ancheta „Clanul Marelui Alb”.

Preotul Aurel Mihai si consilierul Lazar NeacsuFoto: Colaj foto

Doi demisionari după ancheta „Clanul marelui Alb” / DNA a deschis un dosar

Conform surselor Recorder, Direcția Națională Anticorupție s-a autosesizat în urma investigației "Clanul Marelui Alb" și a deschis un dosar penal cu privire la faptele prezentate în materialul Recorder.

De asemenea, doi dintre oamenii care apar în investigație și-au prezentat demisiile: Lazăr Neacșu a demisionat din PSD, din Consiliul General al Municipiului București și din Adunarea Națională Bisericească, iar preotul Aurel Mihai a demisionat din funcția de vicar al Arhiepiscopiei București.

”Prin sacrificarea acestor personaje, Biserica încearcă să minimalizeze implicarea Patriarhului Daniel și să bagatelizeze gravitatea faptelor prezentate în investigația Recorder, mutând atenția de la problema sistemică prezentată în materialul nostru: felul în care BOR administrează banii publici”, spune Recorder pe pagina sa de Facebook.

Cine este Lazăr Neacșu, consilier PSD și „deputat de Patriarhie”

La o zi după ancheta Recorder, PSD București și organizația PSD sector 4 au anunțat că Neacșu Lazăr și-a prezentat în această dimineață demisia din Partidul Social Democrat și din calitatea de consilier general PSD în Consiliul General al Municipiului București.

Lazăr Neacşu era la al doilea mandat de membru în CGMB, din partea PSD şi, înainte de politică, a avut afaceri în construcţii, el fiind indicat de sursele jurnaliştilor ca un „agent de influenţă a Bisericii“, care trage sfori pentru obţinerea de fonduri din fondurile locale.

„Eu sunt un om de afaceri care în 2016 nu am avut ce face, l-am întrebat pe Marele Alb: ‘Preafericirea Voastră, vreau să mă duc și eu consliier general, la ce partid să mă duc?’. ‘Du-te la PSD că va câștigă toată țară’. El m-a sfătuit. Și așa a fost, n-a câștigat PSD în toată țară? Da. Normal, că-i securist. Normal că-i securist. E de-al lor, nu? E cel mai informat om, că și Papa”, spunea Neacșu în înregistrarea Recorder.

În paralel cu activitatea sa politică, Neacșu era și membru în Adunarea Națională Bisericească, „deputat de Patriarhie”, după cum spune chiar Neacșu.

Înainte de a intra în politică, Neacșu, născut într-o comună din Vaslui, a fost inginer și a avut afaceri în construcții. Dincolo de ajutorul său pentru diverse lăcașuri de cult din Capitală, Neacșu este cunoscut și ca „prieten” al bisericilor din Vaslui.

Ce avere are Lazăr Neacșu: terenuri la Tanacu, un Oltcit din 1985 și niciun cont în bancă

Potrivit declarației de avere publicată pe site-ul Primăriei Capitalei, Neacșu, alături de soția sa, acesta deține nu mai puțin de 11 terenuri, toate în județul Vaslui, majoritatea în comuna Tanacu. La acestea se mai adaugă un spațiu comercial de peste 450 de metri pătrați, și două case de locuit.

Conform declarației de avere, singurul autovehicul al lui Neacșu este un Oltcit din 1985. Neacșu nu deține conturi în bancă, ci doar un credit de 24.500 de lei scadent în 2025.

La venituri, Neacșu a primit anul trecut peste 45.000 de lei de la Amada Office Construct SRL, firmă la care este director general, dar și 14.604 lei de la Consiliul General București.

Cine este Aurel Mihai, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor ce apare în investigație

Tot la o zi după ancheta Recorder, Arhiepiscopia Bucureștilor anunța că preotul Pr. Aurel Mihai și-a dat și el demisia din postul de vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În materialul celor de la Recorder, Aurel Mihai este preotul care îl pune practic în legătură pe jurnalistul sub acoperire cu o firmă care este abonată la lucrări cu Biserica. Tot în material, Aurel Mihai este cel care dă asigurări că odată ce se obține binecuvântarea Preafericitului Daniel, toate licitațiile vor merge fără nicio problemă, iar firmele care sunt indicate vor câștiga.

Preot lector doctor Aurel MIhai este vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor din 2014.

Aurel Mihai s-a nascut la 18 ianuarie 1969 în localitatea Slobozia, jud. Ialomița. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox Bucuresti în anul 1990; din anul 1994 este licentiat al Facultații de Teologie Ortodoxa a Universitatii Bucuresti.

În anul 2005 a obținut titlul de Doctor în teologie. Între anii 1997 - 2012 a fost director al Seminarului Teologic Ortodox Bucuresti. Din anul 2012 este lector la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul” din București.

De la 1 iulie 2010 este paroh al Bisericii „Sfânta Treime” - Delea Veche, din București. În 1995 a fost hirotonit diacon pe seama Bisericii Manastirii Radu Voda – paraclisul Seminarului, în anul 2001 a fost hirotonit preot, îmbisericit pe seama Bisericii Delea Veche.

Ce se întâmplă cu firma din ancheta Recorder care era implicată în afacerile cu Biserica

După cele două demisii și autosesizarea DNA în acest caz, Arhiepiscopia Bucureștilor a transmis un comunicat în care dă detalii cu privire la relațiile actuale cu firma S.C. Solid System Solution S.R.L., ce apare în materialul video al jurnaliștilor de la Recorder ca fiind abonată la lucrări cu Biserica și care ar fi executat unele lucrări la supra-preț.

„Cu privire la S.C. Solid System Solution S.R.L., reprezentată de dl Marius Iorga, care afirmă în materialul video că obține fonduri pentru biserici, facem precizarea că, în urma unor cercetări interne făcute din motive rezonabile care țin de documentația depusă pentru licitație și care au condus la concluzia că procesul de licitație a fost viciat, firma a fost descalificată, cu interdicția de a mai participa la licitații organizate de Arhiepiscopia Bucureștilor sau de a mai contracta lucrări noi la vreo unitate de cult, pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 17 august 2021 (cu aproape două luni înainte de apariția acestui material), aspect comunicat tuturor unităților de cult din eparhie. Aceleași măsuri au fost aplicate, de-a lungul timpului, și altor societăți comerciale care au încercat să intervină ilegal în procedura de licitație”, transmite Arhiepiscopia Bucureștilor.

CITEȘTE ȘI: