Arhiepiscopia Bucureştilor, reacție la investigația Recorder: Materialul e construit cu intenția obsesivă de a transfera asupra BOR și PF Daniel potențiala vină a unor angajați / Se va face o cercetare de către Administraţia Patriarhală

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 13 octombrie 2021, 21:32 Actualitate | Esenţial


Patriarhul Daniel
Foto: basilica.ro
Arhiepiscopia Bucureştilor transmite miercuri că, pentru clarificarea aspectelor apărute în materialul video intitulat „Clanul Marelui Alb”, publicat de Recorder, reprezentanţii Administraţiei Patriarhale vor face „o cercetare” la Arhiepiscopia Bucureştilor.
  • Reamintim că publicația Recorder a prezentat marți, la capătul a opt luni de documentare, o investigație despre „o reţea secretă în care oameni de afaceri, politicieni şi prelaţi de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o megaafacere: construcţia şi reabilitarea de biserici din bani publici”. „Toată acestea reţea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb”, spun jurnaliștii de la Recorder.
Arhiepiscopia Bucureştilor acuză demersul jurnalistului ca fiind „lipsit de credibilitate”, întrucât - spune instituţia bisericească - „materialul este construit cu intenția obsesivă de a transfera asupra Bisericii Ortodoxe Române și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel potențiala vină a unor angajați din administrația bisericească și a unor așa-ziși complici ai instituției Arhiepiscopiei Bucureștilor”.

„Se critică, pe fond, buna chivernisire a banilor în Biserică, nevorbindu-se deloc despre întoarcerea acestor bani în ampla sa operă social-filantropică. În material este atacată, în esență, finanțarea Bisericii și a cultelor religioase, transmițându-se implicit și perfid că această finanțare constituie o irosire a banilor publici. Menționăm faptul că finanțarea bisericilor oricărui cult religios de către statul român este absolut legală”, afirmă Arhiepiscopia Bucureştilor.

De asemenea, Arhiepiscopia mai punctează că „solicitarea binecuvântării de la Părintele Patriarh este una firească, așa cum se ia aprobare de la orice șef al unei instituții pentru lucrări care se verifică în prealabil și se aprobă doar dacă sunt corecte din punct de vedere legal”.

Instituția admite că, „teoretic, este desigur posibilă o tentativă de inducere în eroare din partea unor oameni rău intentionați, fie ei și angajați ai Bisericii”, dar că, „odată dovedită reaua lor voință sau implicarea în ceva reprobabil, aceștia sunt și vor fi oricând sancționați și îndepărtați, întrucât compromit Biserica. Niciun act de corupție nu trebuie tolerat într-o instituție, mai ales în Biserică”.

Astfel, Arhiepiscopia anunță că, „recunoscând exprimările lor neadecvate, începând de astăzi, 13 octombrie 2021, Pr. Aurel Mihai - vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor și dl Lazăr Neacșu - membru în Adunarea Eparhială și în Adunarea Națională Bisericească și-au prezentat demisia și, prin urmare, nu mai ocupă niciun post în administrația bisericească”.



Comunicatul Arhiepiscopiei Bucureștilor, reacție la investigația Recorder „Clanul Marelui Alb”



Într-un comunicat intitulat „Răspuns la un nou atac calomnios”, Arhiepiscopia Bucureștilor precizează că, urmare a publicării pe site-ul Recorder a unui material video cu titlul „Clanul Marelui Alb”, dorește „să aducă unele lămuriri cu privire la câteva întrebări ridicate în acest material de presă”.

Redăm mai departe, integral, comunicatul difuzat de Arhiepiscopia Bucureștilor:

„Materialul este construit cu intenția obsesivă de a transfera asupra Bisericii Ortodoxe Române și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, potențiala vină a unor angajați din administrația bisericească și a unor așa-ziși complici ai instituției Arhiepiscopiei Bucureștilor (politicieni, oameni de afaceri etc.), care ar putea obține beneficii personale prin simpla învecinare cu persoane importante, comițând un rapt de imagine.

Jurnalistul „independent”, lipsit de credibilitate, prin modul în care a construit acest material, folosește tactica inoculării unei mari suspiciuni în rândul persoanelor care nu au nicio idee clară despre activitatea complexă și diversificată a Bisericii Ortodoxe Române și a cultelor religioase în general, activitate cu enorme beneficii sociale pentru comunitate. Se critică, pe fond, buna chivernisire a banilor în Biserică, nevorbindu-se deloc despre întoarcerea acestor bani în ampla sa operă social-filantropică.

Ne putem întreba, în mod deplin justificat, care este înalta și binevoitoarea rațiune morală din perspectiva căreia se apleacă autorul materialului asupra Bisericii? Care este scopul real ultim al materialului? Istoricul raportării Recorder la Biserică indică limpede un masiv anticlericalism, o fobie la adresa Bisericii Ortodoxe Române.

În material este atacată, în esență, finanțarea Bisericii și a cultelor religioase, transmițându-se implicit și perfid că această finanțare constituie o irosire a banilor publici. Menționăm faptul că finanțarea bisericilor oricărui cult religios de către statul român este absolut legală.

Afirmația autorului materialului: „Nimeni nu știe cum administrează Biserica asemenea sume de bani” este una deliberat falsă și otrăvită, în condițiile în care alocările de bani publici sunt verificate anual de instituțiile de stat abilitate și respectă un cadru legal clar (OG. nr. 82/2001 și HG nr. 1470/2002), autorul ignorând în mod deliberat rezultatele administrării bisericești exemplare sub coordonarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Solicitarea binecuvântării de la Părintele Patriarh este una firească, așa cum se ia aprobare de la orice șef al unei instituții pentru lucrări care se verifică în prealabil și se aprobă doar dacă sunt corecte din punct de vedere legal.

Teoretic, este desigur posibilă o tentativă de inducere în eroare din partea unor oameni rău intentionați, fie ei și angajați ai Bisericii. Odată dovedită reaua lor voință sau implicarea în ceva reprobabil, aceștia sunt și vor fi oricând sancționați și îndepărtați, întrucât compromit Biserica. Niciun act de corupție nu trebuie tolerat într-o instituție, mai ales în Biserică.

În acest context, afirmațiile domnului Lazăr Neacșu sunt neadevărate și iresponsabile, recomandându-se, de exemplu, în mod absurd, „deputat de Patriarhie”. Referitor la afirmația acestuia cu privire la apartenența sa politică, precizăm că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel nu a îndemnat pe nimeni, niciodată, să se înscrie în vreun partid politic, deoarece Patriarhia este neutră din punct de vedere politic.

Recunoscând exprimările lor neadecvate, începând de astăzi, 13 octombrie 2021, Pr. Aurel Mihai - vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor și dl Lazăr Neacșu - membru în Adunarea Eparhială și în Adunarea Națională Bisericească și-au prezentat demisia și, prin urmare, nu mai ocupă niciun post în administrația bisericească.

Pentru clarificarea aspectelor apărute în materialul video menționat mai sus, se va face o cercetare la Arhiepiscopia Bucureștilor de către reprezentanții Administrației Patriarhale.



Cu privire la S.C. Solid System Solution S.R.L., reprezentată de dl Marius Iorga, care afirmă în materialul video că obține fonduri pentru biserici, facem precizarea că, în urma unor cercetări interne făcute din motive rezonabile care țin de documentația depusă pentru licitație și care au condus la concluzia că procesul de licitație a fost viciat, firma a fost descalificată, cu interdicția de a mai participa la licitații organizate de Arhiepiscopia Bucureștilor sau de a mai contracta lucrări noi la vreo unitate de cult, pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 17 august 2021 (cu aproape două luni înainte de apariția acestui material), aspect comunicat tuturor unităților de cult din eparhie. Aceleași măsuri au fost aplicate, de-a lungul timpului, și altor societăți comerciale care au încercat să intervină ilegal în procedura de licitație.

Totodată, amintim că, pentru a preîntâmpina eventuale nereguli în gestionarea fondurilor, cu ocazia lucrărilor desfășurate la unitățile de cult, Arhiepiscopia Bucureștilor aplică de mai mulți ani un set amplu de proceduri administrative și tehnice, după cum urmează:

1) Începând cu anul 2013, pentru a obține o transparență ridicată, la nivelul protoieriilor din Arhiepiscopia Bucureștilor s-a implementat un sistem de contabilitate și gestiune (Winmentor), care permite verificarea și controlul modului de folosire a resurselor materiale din teritoriu;

2) Începând cu anul 2014, pentru sporirea transparenței referitoare la folosirea corectă a resurselor materiale, la nivelul tuturor unităților de cult, Arhiepiscopia Bucureștilor a implementat un sistem de supraveghere și control al operațiunilor bancare de la unitățile de cult (proiect unic la nivel de Patriarhia Română);

3) Unitățile de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor au obligația ca plata pentru lucrările de construire sau reparații (restaurări) de biserici ori clădiri bisericești de orice tip, precum și pentru lucrările de pictură din nou ori restaurare — conservare să nu se efectueze în avans, ci numai pe bază de situații de lucrări corect întocmite; încălcarea acestei dispoziții este sancționată cu destituirea parohului, respectiv a starețului (stareței), în cazul mănăstirilor. Diriginții de șantier care avizează situațiile de lucrări răspund și ei în fața legii pentru eventuale nereguli din activitatea lor;

4) Sumele de bani primite de către unitățile bisericești din Arhiepiscopia Bucureștilor pentru realizarea de lucrări de construcții și reparații, lucrări de pictură etc., provenite din fonduri publice (de la bugetele locale sau centrale ale instituțiilor publice), sunt cheltuite exclusiv prin utilizarea mijloacelor de plată fără numerar (ordine bancare de plată; plata către comercianții acceptanți, folosind un card bancar anexat contului curent al unității bisericești); folosirea plăților în numerar este interzisă cu desăvârșire, încălcarea hotărârii având ca efect sancționarea cu destituirea din funcție a celui responsabil;

5) Orice solicitare de finanțare din fonduri publice se face exclusiv după obținerea avizului scris de la Centrul Eparhial; reprezentanții unităților bisericești care depun dosare de finanțare din fonduri publice, fără a obține mai întâi avizul Centrului Eparhial, sunt sancționați administrativ, de la avertisment scris, până la destituirea din funcție;

6) Pentru lucrările cu valoare mai mică de 100.000 euro (indiferent dacă există sau nu finanțare din fonduri publice), se organizează selecție de oferte la nivelul unităților de cult;

7) Pentru lucrările cu valoare mai mare de 100.000 euro fără T.V.A. (indiferent dacă există sau nu finanțare din fonduri publice), deși legislația NU ne obligă să organizăm licitații, din motive de transparență și disciplină financiară, totuși sunt organizate licitații la Centrul Eparhial, după o procedură internă, care cuprinde o parte dintre prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice:

a) aprobarea prealabilă a caietului de sarcini (Sectorul Monumente și Construcții Bisericești — MCB);

b) publicarea anunțului privind intenția unității de cult de a contracta lucrările (în Ziarul Lumina și pe site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor); o simplă căutare pe Google, după expresia 'lucrări parohii', are ca prim rezultat site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor cu link către licitații;

c) anunțarea datei de organizare a licitației la Centrul Eparhial pe site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor și prin e-mail;

d) prezentarea ofertelor în plicuri sigilate la Centrul Eparhial;

e) deschiderea plicurilor în prezența ofertanților și a reprezentanților Centrului Eparhial (Sectoarele Economic, Monumente și Construcții Bisericești și Juridic);

f) prin asimilare cu legislația privind achizițiile publice, la deschiderea ofertelor din cadrul licitațiilor folosim un proces-verbal standard care respectă prevederile Ordinului nr. 1581/2018 privind aprobarea formularelor standard ale proceselor-verbale intermediare de evaluare aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică;

g) desemnarea câștigătorului în termen de 15 zile.

8) În anul 2019, prin hotărârea nr. 6332/2019, Sfântul Sinod a aprobat Regulamentul Administrării Bunurilor Bisericești. Regulamentul a fost comunicat gratuit tuturor unităților de cult din Biserica Ortodoxă Română și cuprinde reguli cu privire la modul corect și transparent de folosire a banilor proveniți din fonduri proprii sau din fonduri publice;

9) Arhiepiscopia Bucureștilor nu își însușește atitudinea clericilor corupți. Acolo unde au existat deficiențe privind corectitudinea, au fost luate măsuri de sancționare și îndreptare; de aceea nu trebuie să se creeze o imagine negativă față de toți ceilalți clerici care lucrează corect.

Arhiepiscopia Bucureștilor, prin măsurile implementate de ani de zile, a prevenit și a luat măsuri de sancționare față de clericii care au lucrat incorect.

Avem convingerea că, privind lucrările realizate la multe biserici din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, am făcut eforturi să identificăm cele mai transparente, corecte și eficiente proceduri, care să asigure durabilitatea, termenele de execuție și prețul cel mai mic. Procedurile aprobate de Arhiepiscopie sunt corecte și eficiente, specifice persoanelor juridice de drept privat, întrucât nu există un act normativ sau contract prin care Statul Român să se angajeze că suportă integral sau într-un procent definit cheltuielile acestor obiective. Numai în funcție de disponibilități, unele instituții publice cu atribuții în domeniul sprijinirii cultelor pot oferi sprijin financiar.”

___________________

Investigația Recorder:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















18998 vizualizari

  • -12 (26 voturi)    
    LOL (Miercuri, 13 octombrie 2021, 21:48)

    Iomen [utilizator]

    Superinvestigatie, soc soc soc, soc si groaza, doar ca popii le-au stricat “breaking news”-ul jurnalistilor: o investigatie interna a stabilit “că procesul de licitație a fost viciat, firma a fost descalificată, cu interdicția de a mai participa la licitații organizate de Arhiepiscopia Bucureștilor sau de a mai contracta lucrări noi la vreo unitate de cult, pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 17 august 2021 (cu aproape două luni înainte de apariția acestui material)”.
    Tare! ;)
    • +10 (18 voturi)    
      Șoșo mic (Joi, 14 octombrie 2021, 0:36)

      Dogul [utilizator] i-a raspuns lui Iomen

      Conașule, nu le-a stricat niciun breaking news, că nu de la BOR ai aflat ca aia au fost demiși in vara, tot in contextul investigatiei respective. Dar tu pricepi doar ce scrie, nu si ce se subînțelege :))
  • +10 (20 voturi)    
    in lumea noastra exista un principiu simplu.... (Miercuri, 13 octombrie 2021, 21:51)

    minus [utilizator]

    responsabilitatea nu se poate delega!
    Si exista intenția obsesivă de a transfera si responsabilitatea catre angajații care, se pare, au o potențiala vină.
  • +18 (28 voturi)    
    faceti scut in jurul securistului (Miercuri, 13 octombrie 2021, 21:51)

    qwerasdf [utilizator]

    ah... ce slugoi sunteti si pe acolo
    • -1 (1 vot)    
      va fi (Joi, 14 octombrie 2021, 11:33)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

      ”tăiat” capul lui lazăr neacșu și cu asta Marele Alb va zice că s-a spălat de păcate.
  • +17 (27 voturi)    
    De ce n-ați răspuns la întrebările lor? (Miercuri, 13 octombrie 2021, 22:26)

    Foresta [utilizator]

    Dacă n-aveați nimic de ascuns și toate erau conform legii?
  • +20 (30 voturi)    
    Frumos, dar (Miercuri, 13 octombrie 2021, 22:49)

    ranuhasu [utilizator]

    Nu stricati distractia, pastrati raspunsurile pt DNA, ca cica s au autosesizat. Vrem serial, nu scurt metraj
    • -9 (13 voturi)    
      Ha ha (Joi, 14 octombrie 2021, 8:27)

      Anarb [utilizator] i-a raspuns lui ranuhasu

      Da, sa vina DNA sa vedem ce o sa mai zica “Tribunalul Boborului” cand o sa se constate ca preafericitul si BOR ca institutie nu au comis nicio ilegalitate.
      S-a inceput lapidarea publica exact ca in cazul copilasului mort la botez, inainte de ancheta.
      Dupa, n-am vazut niciun comentator sa-si ceara scuze ca au acuzat degeaba preotul si au cerut interzicerea botezarii.
      Hai ca usor, usor isi da seama lumea cine sinteti si nu mai treceti de 5%.
    • -3 (3 voturi)    
      nu va ganditi (Joi, 14 octombrie 2021, 10:01)

      naenae [utilizator] i-a raspuns lui ranuhasu

      ca DNA mai este ce era...
  • +16 (26 voturi)    
    Marele Alb e plin de pete (Miercuri, 13 octombrie 2021, 22:58)

    Amariei [utilizator]

    Si trebuie albit cu orice pret. Daca DNA dovedeste ca el stia de manevrele cu bani publici, si e clar ca stia, doar subalternul lui a spus ca aprobarea lui e " mai tare ca de la Strasbourg", BOR va fi zdruncinata din temelii. Era si timpul aceasta mafie in haine preotesti sa fie desfiintata.
  • +7 (17 voturi)    
    Arhiepiscopia Bucureştilor angajeaza un Paun. (Miercuri, 13 octombrie 2021, 23:48)

    danduta [utilizator]

    Preferabil studii de acar !
  • +12 (22 voturi)    
    Chestii, socoteli (Miercuri, 13 octombrie 2021, 23:55)

    Dalla [utilizator]

    Arhiepiscopia Bukale bate câmpii cu grație și ne arhiaburește, considerându-ne pe toți oligofreni.

    Ea se leagă de filmul cu Marele Alb (poreclă dată de oamenii bisericii, de altfel), escamotând articolul care l-a precedat și care îl completează pe site-ul Recorder: Catedrala prăduirii neamului.

    Acolo e vorba, cu documente, despre peste 300 de milioane de euroi, cheltuiți (deocamdată!) în zece ani, pt înălțarea acelei construcții faraonice, din banii credincioșilor și necredincioșilor, deopotrivă.

    Și e vorba și despre multe alte lucruri.

    300 de milioane de euro! Câte spitale și câte școli s-ar fi făcut cu banii ăia, în acești zece ani? Câte vieți și câte destine s-ar fi salvat? Câte autostrăzi și șosele s-ar fi asfaltat? Câte sate s-ar fi electrificat și conectat la apă curentă? Câți adulți s-ar fi alfabetizat? Câte clădiri istorice s-ar fi renovat? Câte muzee s-ar fi creat? Câți copii superinteligenți și săraci ar fi primit un laptop sau o tabletă? Câți bătrâni ar fi avut parte de un sfârșit demn, în case de bătrâni decente? Câți oameni, din cei 40.000 de morți de Covid, ar fi fost salvați, dacă popii ar fi îndemnat populația la vaccinare, chiar prin exemplu personal?

    Sunt toate întrebări tardive și retorice. BOR urmează sumbra agendă a Bisericii Ruse, de subjugare prin spălare pe creier, a populației. Acolo, popii au spus-o clar și oficial: cine se vaccinează e păcătos și nu mai ajunge în Rai. Planul e mult mai vast, nu e aici locul pt a-l discuta.

    Această pandemie e și un test IQ pt toate țările. Deocamdată, suntem pe locul trei în lume la nr-ul de morți per milion de locuitori, și pe primul în Europa.

    Dar putem și mai bine.
    • +1 (9 voturi)    
      P.S. (Joi, 14 octombrie 2021, 5:48)

      Dalla [utilizator] i-a raspuns lui Dalla

      Nu știu de ce, dar am o bănuială că Marele Alb și camarila lui s-au vaccinat de mult, dar "se abțin" de la a recomanda și păcătoșilor să o facă...
  • +13 (25 voturi)    
    Mafia BOR a intrat in panica (Miercuri, 13 octombrie 2021, 23:59)

    kmcd [utilizator]

    Face scut in jurul marelui securist alb. Se simte miros de puscarie...
    • 0 (2 voturi)    
      Ne entuziasmam... (Joi, 14 octombrie 2021, 9:25)

      Nonidem [utilizator] i-a raspuns lui kmcd

      Ne entuziastam degeaba!Se va "rezolva" tipic romanesc:cate o demisie de fatada,subventii mai discrete-de la ancheta DNA-probe insuficiente,mai cercetam, anii trec, apa curge mai departe!Condiment: domle, ce ofensiva contra Bisericii si dreptei credinte ortodoxe orchestrata de niste atei,homo,neo etc cu larga difuzare a mass media bine cunoscute pentru "impartialitate"!Tipic romanesc!Ne vom balaci in continuare in mizeria noastra pe care majoritatea nici nu o realizeaza!
    • +1 (1 vot)    
      Nu pt mult timp. (Vineri, 15 octombrie 2021, 1:32)

      Dalla [utilizator] i-a raspuns lui kmcd

      Se va da cu tămâie și mirosul se va duce.
      Ce va rămâne la loc sunt banii furați și nesimțirea.
  • -1 (3 voturi)    
    "potențiala vină a unor angajați" (Joi, 14 octombrie 2021, 9:30)

    blacksheep [utilizator]

    Tot respectul pentru cler si biserica, dar asa cum societatea civila romaneasca este plina de probleme asa este si clerul din pacate.
    A pasa vina doar pe niste "angajati" este tipic in Romania (acarul Paun sau mortul este vinovat).
    Ar trebui sa va asumati responsabilitatea pentru ce se intampla in gradina voastra. Daca cumva nu stiati ce se intampla este si mai grav. Ar insemna ca sunteti naivi, usor de manevrat ceea ce nu pot crede.
    Peste tot in lumea civilizata daca o firma, companie sau organizatie nu functioneaza bine, este falimentara, lucreaza cu bani negri, este corupta, nu angajatii sunt vinovati ci managemmentul care conduce si evident isi asuma raspunderea pentru ce se intampla.
    Reactiile extrem de agresive fata de cei care au adus la cunostinta publica faptele pe care nu le puteti infirma, nu sunt chiar cele asteptate de mireanul de rand.
    Reporterii poate au exagerat in unele privinte, dar faptele raman fapte. Folosirea banului public impune o totala transparenta, ceea ce nu se intampla in acest caz.
    Un pic de modestie, smerenie, piosenie, recunoasterea unor greseli, mai multa apropiere de nevoile omului de rand este ceea ce si-ar dori credinciosii.
  • +1 (3 voturi)    
    Reactia BOR la vaccinarea antocovid (Joi, 14 octombrie 2021, 12:28)

    CartierHenriCoanda [utilizator]

    nu a fost la fel de prompta.
    Preotii nu poarte masca. De nevoie trebuie sa-i accepti asa cum sunt pentru ca nu poti sa faci un botez, casatorie sau inmormantare fara preot.
    Au impresia ca ei stiu mai bine...Dar cand au nevoie de doctor, se duc la spital, nu se dreg cu rugaciuni si matanii.
    BOR prin felul cum se poarta aduce un mare deserviciu credintei ortodoxe si crestine in general.
    • -2 (2 voturi)    
      BOR este aproape de oameni (Joi, 14 octombrie 2021, 16:20)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui CartierHenriCoanda

      dar ca sa realizezi asta trebuie sa frecventezi biserica, nu doar sa te complaci in cilisee si prejudecati specifice ateului de carton. Patriarhia sustine vaccinarea si masurile impuse de pandemie: pt acestea BOR a donat in anul trecut peste 38 milioane de euro statului. Biserica sustine masurile medicale si medicina in ciuda prejudecatii analfabetului religios care habar n-are ca spitalul modern de azi e realizat dupa conceptia Sf Vasile cel Mare inca din sec IV, cel care a infiintat si azilele si scolile intretinute de biserica crestina. In tarile romane spitalele (numite si 'vasiliade') la fel si scolile, fiintau de sute de ani pe langa manastiri,pana in sec 19 cand a fost infiintat primul spital; de stat. Evident, preotii si credinciosii cand sunt bolnavi se duc la doctor (fara sa uite de rugaciunile catre Mantuitor), scopul bisericii nefiind acela de a vindeca trupul ci sufletul credinciosului. Dar, cum ziceam, trebuie sa treci pe la biserica daca tot te chinuie prejudecatile..


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by