Meteorologii au emis, marţi, două avertizări cod galben şi cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi vânt puternic în sud-estul ţării, până miercuri dimineaţă.

Avertizari de ploi si vijeliiFoto: Freepik

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, de marţi, de la ora 14.00, până miercuri, la ora 10.00, în sud-estul ţării vor fi ploi importante cantitativ, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25-35 l/mp, iar pe alocuri, cu precădere în Dobrogea, 40 l/mp.

Tot în aceste zone, şi vântul se va intensifica treptat, cu rafale în general de 50-60 km/h, iar pe litoral de peste 65-70 km/h.

De marţi, de la ora 21.00, până miercuri, la ora 10.00, va fi în vigoare codul portocaliu. În intervalul menţionat, în zona litoralului va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 50...70 l/mp, conform meteorologilor.