Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a declarat, vineri, pentru News.ro, că propunerea Florin Cîţu premier, decisă de conducerea PNL joi noaptea, înseamnă că există o înţelegere cu cei de la PSD să îl susţină la vot, în Parlament.

Ionut Moșteanu, deputat USR-PLUSFoto: Hotnews

”Nominalizarea lui Florin Cîţu, în continuare, la două zile după ce a fost demis de Parlament, înseamnă că s-au înţeles cu PSD să îl susţină”, a spus Ionuţ Moşteanu.

Conducerea USR urmează să se reunească, luni, înainte de consultările de la Palatul Cotroceni, pentru a discuta despre mandatul formaţiunii la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis. Moşteanu a precizat că se va analiza inclusiv această decizie luată de conducerea Partidului Naţional Liberal.

Din delegaţia USR care va merge la Cotroceni fac parte noul preşedinte Dacian Cioloş, Dan Barna, Cristian Ghinea, Stelian Ion şi preşedintele Senatului, Anca Dragu.

USR, PSD şi AUR au anunţat, deja, că nu susţin varianta Florin Cîţu premier.