Spitalele publice suspendă, pentru 30 de zile, internările și operațiile care nu sunt urgențe, a anunțat luni șeful DSU, Raed Arafat. El a precizat că această măsură este luată din cauza crizei COVID.

Raed ArafatFoto: Guvernul Romaniei

„Suntem nevoiți să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede ca managerii unităților publice cu paturi să dispună suspendarea internărilor pentru operații și alte tratamente care nu reprezintă urgență”, a precizat el.

Arafat a precizat că aceste măsuri nu se aplică pacienților oncologici, celor care fac dializă, gravidelor și urgențelor.

Măsurile sunt aplicabile pe baza analizei medicului curant de specialitate. Arafat a menţionat că medicul respectiv va argumenta în foaia de observaţie care este motivaţia medicală ce impune necesitatea internării pacienţilor.

"Adică, fiecare caz este analizat de medicul care tratează cazul respectiv şi decide dacă poate fi reprogramat, poate fi amânat sau dacă trebuie neapărat să fie tratat în această perioadă în unitatea respectivă", a precizat el.

Totodată, managerii unităţilor publice cu paturi vor distribui personalul care devine disponibil către structurile care tratează pacienţii COVID.