Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin că nu se doreşte restricţionarea accesului credincioşilor care vor să vină în pelerinaj la Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva, cu prilejul hramului acesteia, care este pe 14 octombrie, relatează Agerpres.

Coada la moastele Sfintei ParaschevaFoto: AGERPRES

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, preotul Constantin Sturzu, spune că, spre deosebire de anul trecut, când în curtea mitropolitană doar localnicii au avut acces, în baza buletinului, anul acesta pelerinii pot veni să se închine la moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de hramul acesteia, doar că trebuie respectate celelalte reguli specifice acestei perioade, precum masca sanitară, dezinfectarea şi păstrarea distanţei sociale.

"O spunem şi acum, o vom spune şi la discuţiile cu autorităţile locale, nu dorim niciun fel de restricţionare a pelerinilor, pe niciun fel de criterii. Pelerinajul se va desfăşura în aer liber, accesul se va face, ca şi anul trecut, pe culoar unic, de o persoană, la distanţă una de cealaltă, cu respectarea regulilor specifice acestei perioade, cu flux de intrare separat de cel de la ieşire ş.a.m.d. Nu ar trebui, aşadar, să fie nici un fel de pericol din punct de vedere epidemiologic", a declarat Sturzu.

Anual, în preajma zilei de 14 octombrie, Iaşiul devine cel mai mare centru ortodox de pelerinaj din ţară. Pelerini din judeţele ţării, dar şi din străinătate vin la Iaşi în această perioadă pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a celor nevoiaşi.