Primarul Iașiului, despre pelerinajul de Sf. Parascheva: Cel mai probabil se va face "nu după buletin, ci după vaccinare" / Interzicerea acestuia ar "scoate la suprafaţă mişcări extremiste"

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 30 septembrie 2021, 17:36 Actualitate | Esenţial


Jandarmi Sfanta Parascheva
Foto: Hotnews
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, spune că o decizie de interzicere a pelerinajului de Sfânta Parascheva, din 14 octombrie, ar fi greşită pentru că ar "scoate la suprafaţă mişcări extremiste și s-ar ajunge și la "dezamăgirea unei populaţii care o dată pe an se întâlneşte cu această taină". El afirmă că nu a fost luată încă o decizie privind modul de organizare, însă, cel mai probabil, accesul va fi permis "în funcție de vaccinare".

Chirica susține că sărbătorile Iaşiului vor fi organizate și în acest an și "să aibă şi o anumită consistenţă care să ne desprindă de cotidian, să ne arate că nu e nici al doilea, al treilea, al nouălea război mondial, nu e niciun cataclism, nu a izbucnit niciun vulcan în centrul Iaşiului".
  • "Prin urmare, ne putem permite o viaţă adaptată la condiţiile de pandemie. Nu facem UNTOLD, să fie clar, nu facem spectacole mari, nu facem Afterhills-uri, nu facem nimic.
  • Încercăm să facem calculele astfel încât să rămână punctat evenimentul în măsura posibilităţilor.
  • Nu vrem să prejudiciem dreptul unui credincios de a se închina, dar asta înseamnă că trebuie să fim foarte atenţi la ce măsuri luăm pentru a nu aduce şi un nivel de infectare mai mare", a declarat joi primarul Mihai Chirica, conform Agerpres.
În ceea ce priveşte pelerinajul la racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva, care în fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, este scoasă în faţa Catedralei Mitropolitane, primarul Iaşiului a precizat că, cel mai probabil, se va face "nu după buletin, ci după starea de sănătate, de vaccinare".
  • "Dacă vom ajunge la concluzia că pelerinajul, într-o formă controlată împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, se va face, se va face nu după buletin, ci după starea de sănătate, de vaccinare. Ne vom sfătui cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care deja ne-au solicitat sprijinul pentru a le asigura câteva sute de mii de litri de dezinfectanţi, câteva zeci de mii de măşti, pelerine de ploaie, dacă va fi cazul.
  • Pentru a nu aglomera zona centrală avem în vedere să organizăm mai multe puncte de vizionare a Sărbătorii religioase de pe 14 octombrie, astfel încât să nu depăşim numărul maxim prevăzut de lege prin asigurarea scaunelor necesare.
  • Nu vor putea fi mai mult de 1.000 de persoane în spaţiul deschis, controlat, conform normelor în vigoare. Controlat înseamnă minim doi metri pătraţi de persoană, culoare de acces fără să se intersecteze unii cu ceilalţi", a menţionat Chirica.
În opinia sa, o decizie de interzicere a pelerinajului ar fi greşită pentru că ar "scoate la suprafaţă mişcări extremiste, care nu sunt în favoarea religiei, ci sunt extremiste politic", ceea ce s-a întâmplat şi anul trecut.

"Pe de altă parte, vom ajunge la dezamăgirea unei populaţii care o dată pe an se întâlneşte cu această taină a Sf. Cuvioase Parascheva. Este, desigur, o presiune mare pe autorităţile care trebuie să suporte consecinţele unui asemenea demers", a mai spus primarul.

El a arătat, totodată, că "masa pelerinului" nu mai poate fi organizată ca până acum: "Am spus că masa pe care o făceam prin donaţii o vom face pachete care vor fi împărţite pe o perioadă mai multă de timp, pe mai multe zile. Ne ducem noi direct la pelerini cu caserolele de sarmale, nu mai aşteptăm pelerinii la cantina noastră".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6693 vizualizari

  • +7 (19 voturi)    
    cica nu face UNTOLD... (Joi, 30 septembrie 2021, 17:42)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... dar singura diferenta ca la untold sunt numai ciortani cu droguri si aici numai babe cu aghiazma.
  • +13 (21 voturi)    
    Untold Iasi (Joi, 30 septembrie 2021, 17:53)

    A78 [utilizator]

    Se stie de ani de zile ca asta e Untoldul de la Iasi
  • +8 (12 voturi)    
    Poate.... (Joi, 30 septembrie 2021, 17:55)

    FloriGel [utilizator]

    fac numere rotunde pentru raportari. 4-5 la mie parca nu-i prea fain. 10 suna mai bine.
  • +9 (25 voturi)    
    Deci... (Joi, 30 septembrie 2021, 18:11)

    Dalla [utilizator]

    Nu e voie să facem mișto de exaltații care se calcă în picioare ca să pupe o raclă cu oase, că suntem extremiști?
    Păi între misticismul ăsta de Ev Mediu și ce fac talibanii e doar o deosebire de nuanță...
    • +4 (18 voturi)    
      Hmm (Joi, 30 septembrie 2021, 18:41)

      war4peace [utilizator] i-a raspuns lui Dalla

      Dă-le AK-47 și n-o să mai fie nicio deosebire.
  • +13 (19 voturi)    
    lasati boboru' sa vina la moaste! (Joi, 30 septembrie 2021, 18:32)

    acribion [utilizator]

    atat timp cat darwinismul e in floare, nici in pixuri nu ne doare.
    • +9 (17 voturi)    
      Absolut, sa se duca toti moshii acolo, (Joi, 30 septembrie 2021, 18:52)

      emil bobu [utilizator] i-a raspuns lui acribion

      sa se simta bine, sa linga care geam vor ei.

      Cine suntem noi sa le interzicem?
    • +2 (2 voturi)    
      Din păcate, (Vineri, 1 octombrie 2021, 0:28)

      Dalla [utilizator] i-a raspuns lui acribion

      darwinismu' e departe de a fi în floare la Românica (poate doar veriga lui care include urșii...)
      Aici e în floare obscurantismul cultural și științific, analfabetismul funcțional și fanatismul creștin-ortodox. De asemenea, unii ar putea observa că nici la IQ nu stăm prea grozav...
      • 0 (0 voturi)    
        asa estem dle., (Vineri, 1 octombrie 2021, 14:22)

        acribion [utilizator] i-a raspuns lui Dalla

        insa, totdeauna stultis au fost majoritari.
  • +2 (10 voturi)    
    iisus ar fi considerat linsul osemintelor umane (Joi, 30 septembrie 2021, 18:35)

    Antenistontel [utilizator]

    drept "chipul păcatului contra firii"!
    • -4 (6 voturi)    
      bor vs educatie (Joi, 30 septembrie 2021, 19:33)

      ras-putin [utilizator] i-a raspuns lui Antenistontel

      si toti crestinopatii acuza miscarea lgbt de necrofilie.

      hmmm. ca si cutzu care acuza usr de tradare dupa ce i-a tras in tzeapa.

      cutzu a avut o singura data dreptate la afirmatia legata de analfabetismul functional in romania, dar si aia a fost plagiata, ghici de la cine.
  • -1 (7 voturi)    
    Lasati oamenii sa pupe ce vor! (Joi, 30 septembrie 2021, 19:49)

    Bucuresteanul_Bezmetic [utilizator]

    Sa ii lase in pace, sa pupe ce vor...
    Copiii nevaccinati (ca nu au 12 ani) se expun virusului pentru ca sunt obligati, astia se vor expune nevaccinati pentru ca asa vor ei, sa pupe moaste! In plus, astia sunt si din grupa de varsta corespunzatoare! Unde nu-i cap...
    De ce sa le interzici cand mai bine ii lasi sa vada cu ochii lor cum e treaba cu Covid, daca exista si daca doare sa nu poti respira...
    si mai creste nitel IQ-ul mediu pe tara fara ei!
  • +1 (9 voturi)    
    Mai dezradacinatilor, (Joi, 30 septembrie 2021, 20:11)

    Joro [utilizator]

    voua chiar nu va este jena? De v-ar vedea bunii vostri, le-ar cadea cerul in cap... In afara de bani, nu va mai inchinati la nimic!
  • +2 (4 voturi)    
    Daca imbulzeala de la Untold s-a putut face (Joi, 30 septembrie 2021, 21:00)

    galeo [utilizator]

    E normal, daca avem principii, sa lasam sa se desfasoare si acest pelerinaj.
  • +1 (1 vot)    
    Accesul (Joi, 30 septembrie 2021, 21:02)

    Arminius [utilizator]

    se va face dupa vaccinare si nu dupa buletin (?!?)
    N-ar fi mai bine sa se faca dupa boala? Sa ti se interzica accesul daca esti bolnav, nu?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by