Salata tradiţională cu icre de crap, un nou produs românesc recunoscut şi protejat în Uniunea Europeană

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 30 septembrie 2021, 12:55 Actualitate | Esenţial


salata de icre de crap
Foto: Comisia Europeana
Comisia Europeană a aprobat cererea de înregistrare în Registrul specialităților tradiționale garantate a denumirii „Salată tradițională cu icre de crap” (STG) din România.

„Salata tradițională cu icre de crap” este un produs obținut din: icre de crap sărate, icre sărate de pește de apă dulce, ulei de floarea soarelui, apă carbogazificată și zeamă de lămâie. Există în două variante, cu sau fără ceapă fiartă. Este produsă din materii prime sau ingrediente care sunt cele utilizate în mod tradițional.

Denumirea „Salată tradițională cu icre de crap” indică menținerea constantă de-a lungul generațiilor, pentru obținerea produsului, a anumitor materii prime și ingrediente. „Salata tradițională cu icre de crap” este caracterizată prin aspect, consistență, culoare, aromă și gust. Salata tradițională cu icre de crap este o cremă omogenă din icre și ulei, în care iese în evidență frecvența ridicată a boabelor de icre.

Această denumire nouă se va alătura celor 65 de specialități tradiționale garantate deja protejate, conform unui comunicat al Comisiei Europene. Lista este disponibilă în baza de date eAmbrosia. Pentru mai multe informații, vă invităm să consultați, de asemenea, paginile referitoare la politica de calitate.

Specialitatea tradițională garantată

Specialitatea tradițională garantată (STG) evidențiază aspectele tradiționale, cum ar fi modul în care produsul este fabricat sau compoziția sa, fără a-l lega de o anumită zonă geografică. Denumirea unui produs înregistrat ca STG îl protejează împotriva falsificării și utilizării abuzive.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















999 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Oficializăm mutilarea limbii române (Joi, 30 septembrie 2021, 13:46)

    Tescovin [utilizator]

    Felicitări, tocmai am oficializat la UE schingiuirea limbii române ! Mai văzusem pe diverse ambalaje exprimarea „salată CU icre”, dar nu bănuiam că o să cerem și patalama de la UE pentru ea...

    Fraților, salata este DE icre, nu CU icre, pentru că e o salată care constă în primul rând din icrele de crap, la care se adaugă diverse ingrediente colaterale. Dacă era o salată de legume în care adăugam icre de crap, atunci am fi putut spune „salată (de legume) CU icre”. Dar așa, din ce e făcută salata la care se adaugă icre ?! Din ulei și apă ?! Ce salată e aia ?...

    Chiar, mă întreb, lăsând deoparte salata, oare când o să ajungem să spunem „icre CU crap” ? Cred că nu mai durează mult.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by