Leo de la Strehaia, mama sa şi un alt bărbat au fost reţinuţi, miercuri seară, de poliţiştii din Strehaia, după ce au fost condamnaţi la închisoare cu executare într-un dosar privind infracţiuni de evaziune fiscală. Decizia este definitivă. Ei vor fi încarceraţi la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin.

HotNews.roFoto: Hotnews

„În această seară, poliţiştii din cadrul Poliţiei Strehaia au identificat şi reţinut doi bărbaţi, de 47 și respectiv 50 de ani, şi o femeie, de 61 de ani, toţi din oraşul Strehaia, pe numele cărora Tribunalul Bucureşti a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul de 47 de ani a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare, bărbatul de 50 de ani la 1 an şi 6 luni de închisoare, iar femeia la 2 ani de închisoare, pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală", a transmis Poliţia Judeţeană Mehedinţi, citată de News.ro.

Aceştia urmează să fie încarceraţi la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.

Potrivit unei decizii de miercuri a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa a admis apelurile declarate de Ion-Stelică Mihai (Leo de la Strehaia), Marian Mihai (mama acestuia), Ioan Mihai, Gheorghe Gheorghe şi Ionuţ Dumitra împotriva unei sentinţe a Tribunalului Bucureşti, din 27 iulie.

Astfel, Ion-Stelică Mihai a fost condamnat la doi ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.

Maria Mihai a fost condamnată la 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.

Ioan Mihai a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru complicitate la tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat. Bărbatul este deja deţinut în executarea unei pedepse aplicate în altă cauză.

Gheorghe Gheorghe a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.

Ionuţ Dumitra a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru complicitate la tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.