Valul scumpirilor continuă. Producătorii de apă de izvor vor majora cu 20% preţurile apei îmbuteliate, ca urmare a creșterii preţurilor la energie, ambalaje şi combustibili, a anunțat vineri Asociaţia Producătorilor din Industria Apei.

Apa imbuteliataFoto: MorgueFile.com

Asociaţia Producătorilor din Industria Apei (APRIA) arată, într-un comunicat de presă transmis vineri, că producătorii de apă de izvor nu mai pot menţine actualul nivel al preţurilor, pentru că scumpirile din ultimul an la energie, ambalaje şi combustibili pun o presiune mare asupra sustenabilităţii afacerilor.

  • "Prin urmare, în această perioadă, are loc o recalibrare a nivelului de preţ, astfel încât o parte din costurile suplimentare va fi transferată către clienţii finali. (...)
  • Membrii APRIA au fost tot timpul atenţi la nevoile clienţilor, investind în calitate şi în eficientizarea proceselor de producţie pentru a oferi cea mai bună apă la cele mai bune preţuri.
  • Din păcate, scumpirile uriaşe din ultima perioadă nu mai au cum să fie acoperite în integralitate de producători, aşa că vom asista în următoarea perioadă la o majorare a preţului cu 20%", se precizează în comunicatul APRIA, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, producătorii de apă îmbuteliată plătesc în acest an facturi de energie electrică cu 90% mai mari faţă de 2020, preţul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20% şi, în plus, a crescut cu aproape 50% preţul ambalajelor (PET-uri, carton, folie), argumentează Asociaţia Producătorilor din Industria Apei.

De asemenea, producătorii de apă de izvor spun că resimt şi presiunea cursului de schimb leu-euro, din cauza investiţiilor majore realizate în ultimul timp, evoluţia acestuia reprezentând o permanentă îngrijorare.

Membrii Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei mai spun că vor continua să investească în utilaje de ultimă generaţie pentru a creşte gradul de eficienţă şi se vor orienta spre soluţii inovatoare de producţie şi utilizare a energiei, însă efortul lor trebuie să fie dublat şi de acţiuni ale autorităţilor, care să sprijine companiile care produc în România şi să încurajeze demersurile care îşi propun realizarea unor activităţi economice sustenabile.